Administraţia Fondului pentru Mediu a dat publicităţii, pe 28 aprilie, listele respinşilor în urma evaluării primelor dosare din programul „Casa Verde“ destinat persoanelor fizice. După primele 50 de dosare evaluate, 8 olteni se află pe lista respinşilor.
Opt olteni se găsesc pe lista solicitanților – persoane fizice respinse în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, sesiunea 10 octombrie – 24 octombrie 2016. Au fost evaluate câte 50 de dosare de la nivelul fiecărui judeţ, din primele 34 de judeţe (în ordine alfabetică, de la Alba, la Satu Mare), iar lista respinşilor, pe fiecare judeţ în parte, poate fi găsită pe site-ul oficial. Cei respinși sunt din Slatina, Balș, Dobrotinet, Bobicești, Bircii, Cîrlogani, Cilieni.
VEZI LISTA AICI:
http://www.afm.ro/main/programe/program_casa_verde/2017/2017_04_26/olt.pdf
Din cele 1.700 dosare analizate, 465 au fost respinse din motive diverse. Solicitanţii respinşi pot contesta Decizia Comitetului Director aş AFM, contestaţiile putând fi depuse până pe data de 15 mai inclusiv şi pot fi transmise prin orice modalitate care asigură confirmarea recepţionării acestora în interiorul perioadei de contestaţii. Analiza dosarelor va continua, respectându-se acelaşi algoritm: ordinea numărului de înregistrare şi ordinea alfabetică a judeţelor.
La nivelul întregii ţări s-au depus, în doar câteva zile, peste 12.000 dosare. Pentru oltenii care vor să-şi reducă factura la energie folosind panourile solare sau pompele de căldură, vor fi finanţate aproximativ 216 cereri. Numărul celor care au luat cu asalt sediul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului în prima zi, pentru a-şi depune dosarele, a fost dublu.
https://realitateaoltului.ro/2016/10/12/casa-verde-buget-re-refinantat/
Prin program se finanţează următoarele sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv cele destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încalzire: instalarea de panouri solare subvenționate până la 6.000 lei şi instalarea de pompe de caldură subvenţionate până la 8.000 lei, exclusiv pompele de căldură aer-aer. Pentru achiziţia de panouri solare care să asigure apa caldă menajeră, subveniţia acordată asigură 100% costuri cu montarea acestora, iar în cazul achiziţiei unei pompe de căldură, finanţarea ajunge la 70-80% din costurile totale. Progranul ,,Casa Verde” a fost reluat acum după cinc ani, iar suma alocată este la sub jumătatea celei din 2011.
Programul „Casa Verde” este completat din acest an de „Casa Verde Plus” pentru care au fost alocate 45 de milioane de lei, din care vor fi finanţate materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi şi sisteme de eficientizare a consumului de energie. Un beneficiar persoană fizică poate primi maximum 40.000 de lei prin acest program, sumă care poate acoperi integral izolarea cu materiale ecologice a unei case cu o amprentă la sol de 90 de metri pătraţi (materiale şi manoperă). Persoanele juridice, pentru clădirile de interes public, pot primi până la 500.000 de lei.
https://realitateaoltului.ro/2016/10/18/casa-verde-pentru-smecheri/