Statul NU va plăti despăgubiri victimelor incendiului de la Colectiv

83

Judecătoria Sectorului 4 nu a acceptat introducere în dosarul Colectiv ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, pentru a putea fi acoperite daunele pe care instanţa le va stabili la finalul procesului. Decizia a fost luată astăzi.

Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea victimelor incendiului de la Colectiv prin care statul ar fi trebuit să plătească despăgubiri întrucât bunurile celor trei patroni ai clubului judecați nu acoperă daunele pe care le solicită persoanele vătămate.Potrivit avocaților apărării, statul român nu şi-a îndeplinit rolul constituţional de apărare şi protejare a cetăţenilor săi, prin faptul că nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea tragediei de la Colectiv. În plus, nu a fost gestionată situaţia răniţilor, astfel încât mai multe persoane au murit după incendiu, deoarece nu au primit îngrijirile necesare sau a fost întârziată trimiterea lor în străinătate.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Decizia nu e definitivă, ci poate fi contestată la instanţa superioară.