
Interviu cu social-democratul Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor
Social-democratul Florin Iordache s-a născut pe 14 decembrie 1960, într-o familie de intelectuali din Caracal. Este absolvent al Facultăţii de Mecanică a Universităţii din Craiova şi al Facultării de Drept din cadrul aceleiaşi instituţii. A intrat în politică în primăvara lui 1996, iar câteva luni mai târziu a ajuns viceprimar al municipiului Caracal. După un mandat în administraţia locală, în toamna lui 2000, Florin Iordache este ales deputat. În cele patru mandate de ales în Camera Deputaţilor a deţinut pe rând funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi (până în 2012), preşedinte al Comisiei de muncă şi protecţie socială (decembrie 2012-februarie 2015), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (februarie 2015 – septembrie 2016) şi preşedinte (din septembrie 2016- prezent). Florin Iordache deschide lista PSD Olt pentru Camera Deputaţilor.
– Domnule deputat Florin Iordache, sunteţi un politician cu experienţă, cel mai vechi parlamentar oltean. Cum vedeţi, la nivel central, această campanie electorală raportată la cele din trecut? Este diferită? Dacă da, în ce constă ,,ineditul”?
– Pentru unii dintre adversarii noştri care au fost până acum obişnuiţi să ducă o campanie cu bani negri la sacoşă poate să pară o campanie inedită, pentru că vor trebui să îşi schimbe această abordare. Modificarea recentă a legislaţiei electorale a eliminat această posibilitate şi a transparentizat sursele de finanţare ale partidelor în campanie. Acum nu mai vedeţi localităţile împânzite cu tot felul de materiale electorale, iar acest lucru obligă candidaţii să interacţioneze mult mai mult cu oamenii. Pentru PSD acesta este un avantaj, pentru că noi am fost întotdeauna aproape de oameni şi de problemele lor. PSD se simte bine printre oameni, de aceea vrem să vorbim cu cât mai mulţi dintre ei pentru a le spune ce vrem să facem pentru ei în următorii patru ani.
– Liberalii mizează pe o campanie negativă, aruncând în ,,spatele PSD” toate neajunsurile comunităţilor locale, uitând că au fost la guvernare aproape la fel de mult ca şi social-democraţii. Credeţi că acestă strategie de a aduna voturi mai prinde la electorat? Ce consideraţi că va face diferenţa în această campanie?
– Eu cred că oamenii din Olt sunt inteligenţi şi nu pot fi păcăliţi cu astfel de tertipuri ieftine. Ştiu să facă diferenţa între noi şi cei care nu au niciun fel de viziune pentru a duce această ţară înainte. PNL ştie doar să critice, însă oamenii s-au săturat de scandal şi vor să vadă de la politicieni că vin cu soluţii concrete pentru problemele lor.
În mod evident, diferenţa în această campanie este făcută de programele cu care venim în faţa cetăţenilor. PSD este singurul partid care are un program de guvernare, în timp ce PNL nu are nimic. Doar vorbe goale şi lozinci. PSD are în schimb un program serios în care prezentăm cu cifre, termene şi proiecte concrete ce vrem să facem încă din prima zi de guvernare. Este un document extrem de detaliat, care conţine calcule bugetare precise pentru domenii cheie cum sunt: economia, sănătatea, industria, agricultura, infrastructura sau salarizarea.
În esenţă, acest program îi spune fiecărui român, fiecărui oltean, un lucru foarte simplu: îndrăzneşte să crezi că viitorul tău este aici, acasă! Obiectivul PSD este să avem cât mai mulţi cetăţeni în clasa de mijloc. Adică să aibă o slujbă bine plătită, acces la o educaţie de top, servicii medicale de calitate şi bani suficienţi pentru a-şi permite măcar o vacanţă pe an alături de familie.
– Domnule deputat, poate obţine PSD un scor suficient de mare încât să formeze majoritatea parlamentară şi să-l determine pe şeful statului să-şi schimbe planul de a-i oferi lui Dacian Cioloş un nou mandat de premier?
– Am mare încredere că PSD va obţine un scor suficient de bun pentru a putea forma o majoritate parlamentară care să propună un premier social-democrat. Încă patru ani cu acest guvern ar fi un dezastru pentru România. Nu ne permitem să ne jucăm cu viaţa oamenilor şi cred că românii şi-au dat seama că PSD a crescut întotdeauna salariile şi pensiile atunci când a fost la guvernare, în timp ce guvernele de dreapta le-au tăiat şi au adus doar austeritate şi sărăcie.
– Electoratul din judeţul Olt a fost, în mare parte, unul de stânga, permanent susţinător al social-democraţilor. În ce măsură credeţi că va fi alături de candidaţii PSD la scrutinul de luna viitoare? Dar la nivelul judeţului pe care-l reprezentaţi de 16 ani în Parlament? Cum vedeţi distribuirea mandatelor alocate judeţului Olt?
– Nu obişnuiesc să fac predicţii, dar cred că vom avea un rezultat cel puţin la fel de bun ca la alegerile locale, dacă nu chiar mai bun. S-a văzut în iunie că oltenii au încredere în PSD şi sper ca această direcţie să se păstreze şi pe 11 decembrie. Concret, mizăm că judeţul Olt va fi reprezentat în Parlament de cel puțin 4 deputaţi şi 2 senatori din partea PSD. Avem însă şanse reale să scoate un scor şi mai bun de atât.
– Dacian Cioloş a susţinut la investire că Guvernul său va fi unul ,,pe termen scurt”, pentru pregătirea alegerilor. Între timp, fostul comisar european şi-a schimbat poziţia şi vrea să rămână la Palatul Victoria. Ce credeţi că l-a determinat sau cine l-a împins să se răzgândească?
– Dacian Cioloş a minţit. De fapt, el nu a dorit niciodată să fie doar un premier de tranziţie. Ne-a minţit anul trecut spunând acest lucru doar pentru a-i vota Guvernul în Parlament. Între timp, cred că este clar pentru toate lumea că ambiţiile domniei sale de a fi premier nu se mărginesc doar la acest an şi îşi doreşte să conducă Guvernul ZERO pentru încă patru ani. Din fericire, românii şi-au dat seama la timp şi sper ca pe 11 decembrie să sancţioneze la vot această minciună.
– PNL se vrea, prin intermediul tehnocratului Cioloş, la guvernare fără a veni în faţa românilor cu un membru pentru funcţia de premier, dar şi fără un program electoral, mizând doar pe nişte principii generale vânturate de şeful Guvernului. Se află PNL într-o criză de identitate?
– Nu mă interesează ce fac cei de la PNL. Este problema lor, cu toate că este păcat ca un partid istoric aşa cum era PNL să fie confiscat de foştii PDL-işti. E clar că acolo există un conflict între vechii liberali şi oamenii lui Traian Băsescu. E o bătălie internă pentru putere şi pentru interesele lor personale. De asta, nu au nicio viziune proprie cu privire la România şi cetățenii acestei ţări. Din disperare, se agaţă de sacoul domnului Cioloş ca scamele sperând că el îi va putea duce la guvernare unde să se poată înfrupta patru ani cu neruşinare din banul public, aşa cum au făcut şi în perioada 2008-2012.
– Ce credeţi că l-a determinat pe şeful statului Klaus Iohannis, adevăratul preşedinte al PNL, să blocheze prin diverse tertipuri creşterea veniturilor profesorilor şi medicilor, dar şi reducerea celor 102 taxe nefiscale?
– Preşedintele Klaus Iohannis a vrut să se răzbune pe PSD, dar din păcate a lovit în români. Aş vrea să îl invit pe domnul preşedinte aici la Olt sau la Bucureşti la Direcţia de Permise şi Paşapoarte să stea la coadă. Ca să vadă cât timp şi câtă energie va pierde inutil, în loc să facă altceva mai bun.
Acesta este principalul motiv pentru care PSD a dorit tăierea acestor 102 de taxe. Nu vrem ca oamenii să mai fie plimbaţi aiurea de la un ghişeu la altul. În schimb, Guvernul şi preşedintele se pare că vor ca acest tip de umilinţe la adresa românilor să continue.
Cetăţenii trebuie să ştie însă că, după 11 decembrie, PSD va adopta acest act normativ, la fel cum va face cu toate legile blocate acum de Iohannis, Cioloş şi PNL: darea în plată, conversia creditelor în franci elveţieni sau creşterea salariilor medicilor şi profesorilor. Legat de acest ultim aspect, aş dori să le amintesc contestatarilor măririi veniturilor din educaţie şi sănătate că în acest moment sunt peste 29 de miliarde de lei în buget care nu vor fi cheltuiţi până la sfârşitul anului, în timp ce pentru această creştere ar fi nevoie doar de 1,8 miliarde. Deci bani sunt, problema ţine doar de incompetenţa şi reaua credinţă a actualului guvern tehnocrat care spune că nu sunt bani, dar găseşte de exemplu fonduri ca să dea ajutoare de stat multinaţionalelor străine.
– Domnule deputat, sunteţi unul dintre cei mai activi parlamentari români, conform statisticilor oficiale. Care ar fi cele mai importante trei iniţiative parlamentare ale ultimului dumneavoastră mandat?
– Legile sunt făcute pentru oameni, de aceea nu există legi mai importante şi altele mai puţin importante. Dacă o lege influenţează viaţa unui singur om şi acel om are o viaţă mai bună datorită ei, atunci acea lege este importantă. Mă bucur că în aceşti patru ani am putut susţine şi vota legi care au vizat creşterea veniturilor pentru populaţie, cum ar fi: reîntregirea salariilor şi pensiilor tăiate de Guvernul Boc şi Traian Băsescu, creşterea salariului minim de la 700 la 1250 de lei, indexarea pensiilor, dublarea alocaţiei pentru copii, creşterea indemnizaţiilor pentru mame şi persoanele cu handicap sau mărirea cu 25 % a veniturilor medicilor şi profesorilor. Toate acestea sunt măsuri bune, care au putut fi posibile datorită votului dat în Parlament.
– Obţinerea celui de-al cincilea mandat de deputat este, în contextul votului pe listă, având în vedere că ocupaţi primul loc pe lista PSD Olt pentru Camera Deputaţilor, o simplă formalitate. Care vor fi principalele trei priorităţi ale următorului mandat?
– Priorităţile mele vor fi aceleaţi cu priorităţile cetăţenilor din Olt. Adică locuri de muncă, salarii şi pensii decente şi infrastructură funcţională. Vom tăia taxele şi impozitele astfel încât oamenii de afaceri să fie stimulaţi să investească în această zonă. Îmi doresc să creăm cât mai multe locuri de muncă, pentru că asta înseamnă un venit sigur pentru o familie, înseamnă bani pentru întreţinere, înseamnă haine noi pentru cei mici şi medicamente pentru cei bătrâni. În plus, unul dintre motoarele de dezvoltare a acestei regiuni va fi absorbţia de fonduri europene, după ce actualul guvern tehnocrat nu a fost în stare să atragă niciun euro din fondurile destinate României pentru perioada 2014-2020.
– De la nivelul funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cel mai probabil, aţi fi putut alege să candidaţi oriunde, chiar şi în Bucureşti, unde locuiţi de ceva timp. De ce aţi ales să-i reprezentaţi în continuare pe olteni?
– Nici nu mi-am pus vreodată această problemă, să candidez altundeva. Oltul este casa mea. Ca orice om, îmi doresc să am o casă trainică şi frumoasă. Aici m-am născut, am crescut şi aici sunt mulţi dintre prietenii mei. Oltenii mi-au acordat de fiecare dată încrederea lor şi este o mare onoare să îi pot reprezenta în Parlamentul României. Îmi doresc ca şi pe viitor să fie la fel.
Material electoral comandat de PSD- Filiala Olt, produs de SC Realitatea Media SRL, CUI Mandatar: 11160007





















