Bursa Tânărului Cercetător, acordată pentru doi studenți de aur ai Oltului

1499

Ionuț Voinicu și Alexandru Duță, prieteni și colegi, ambii cu succese notabile aduse României la olimpiade internaționale, se numără printre cei 11 studenți din țară declarați eligibili în cadrul programului național Bursa tânărului cercetător. Foștii elevi ai Colegiului Minulescu vor primi burse de studii în domeniile chimio-farmaceutic și medicină.

Doi studenți slătineni se numără printre puținii studenți din toate centrele universitare din țară și din toate domeniile de cercetare care au obținut Bursa Tânărului Cercetător, acordată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, finanțată în cadrul PNCDI III, Subprogramul 1.1 Resurse Umane. Ionuț Bogdan Voinicu și Alexandru Ionuţ Duță, studenți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla“ București, au obținut câte o bursă de studii în domeniile chimio-farmaceutic, respectiv, medicină.
Bursa se acordă printr-un program național cuscopul de a susţine absolvenţii de liceu cu rezultate excelente, obţinute la olimpiade internaţionale sau în competiţii internaţionale/globale de inovare (premii I, II, III/ medalii de aur, argint, bronz), în ultimii doi ani de liceu, în vederea pregătirii într-o instituţie de învătământ superior din România pentru dezvoltarea unei cariere ştiinţifice. Cuantumul bursei este de 15.000 euro/echivalent lei pentru întreaga durata a bursei-24 luni.
Studenții slătineni sunt absolvenți ai Colegiului Național „Ion Minulescu“ Slatina, câștigători ai mai multor olimpiade și concursuri, Ionuț Voinicu fiind chiar șeful promoției 2015. Cel mai important rezultat obținut de către Ionuț, în prezent student la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor – UPB, este locul III adus României împreună cu lotul național, cea mai bună clasare a țării noastre din istorie, la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului (International Earth Science Olympiad – IESO) desfăşurată la Mysore (India) în 2013.
Prietenul său Alexandru Duță a fost medaliat cu bronz la Olimpiada Internațională de Biologie desfășurată la Aarhus (Danemarca) și a adus României, împreună cu lotul național, prima medalie de aur din istoria participării la această competiție.
Oltenii absolvenți de liceu promoția 2016 care doresc să obțină burse Tânărul Cercetător, pot depune cereri pe platforma deschisă on-line www.uefiscdi-direct.ro. Termenul limită este 1 noiembrie.