Spitalul caracalean, manager nou

529
Spitalul Municipal Caracal are manager nou în persoana doctoriţei Daniela Buiculescu este noul

Consiliul de Administraţie al spitalului caracalean, întrunit în şedinţă, a decis ca, în interimat, unitatea medicală să fie condusă de doctoriţa Danila Buiculescu.

Doctoriţa Daniela Buiculescu, noul manager la Spitalului Municipal Caracal, va rămâne în fruntea unităţii medicale până la scoaterea postului la concurs. Noul manager a fost până astăzi sef al Secţiei de Medicină Internă.

Postul lăsat liber de aceasta a fost preluat de doctoral Dănuţ Ghiţă. Mihnea Tuţă,ce care a asigurat conducerea instituţiei de la alegerea în funcţia de primar a fostului manager Radu Liviu, va reveni pe postul de director medical, deţinut anterior.

Cea mai importantă sarcină care-i revine noului manager al Spitalului Municipal Caracal vizează reducerea eficitului de personal.  Unitatea medicală din cel de-al doilea municipiu din Olt duce lipsă atât de medici cât şi de asistente, infirmiere şi chiar brancardieri.

Directorul interimar al spitalului caracalean, medicul Mihnea Tuţă, a declarat că mai multe posturi de medic sunt în continuare vacante.