Un singur loc pentru Olt la Magistratură

187

Absolvenţii facultăţilor de Drept se pot înscrie până în 26 iulie la concursul de admitere în magistratură pentru 85 de posturi de judecători, respectiv 58 de procurori la parchetele de pe lângă judecătorii. Din Olt, un singur post este pe listă. Tot până la acea dată se pot înscrie și la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, la care sunt disponibile 200 de locuri de auditori de justiţie.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis organizarea în acest an a două concursuri simultan: admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) şi admitere în magistratură. Înscrierile au început pentru ambele concursuri pe 5 iulie, dosarele putând fi depuse de către olteni până pe 26 iulie la secretariatul Tribunalului Olt, de luni până vineri, între orele 9,00- 13,00. Taxa de înscriere este de 450 lei, un candidat putând să se înscrie doar la unul dintre concursuri.
Concursul la INM se desfăşoară până pe 27 octombrie și sunt disponibile 200 de locuri pentru auditorii de justiţie -130 sunt alocate pentru ocuparea funcției de judecător și 70 pentru ocuparea funcției de procuror. Absolvenţii facultăţilor de drept care susţin licenţa în perioada de înscriere sau ulterior perioadei stabilită pentru depunerea cererilor de înscriere, vor putea să depună adeverinţa de licenţă până la data de 10 august. Pe data de 4 septembrie este programată probă scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal; pe 18 septembrie — testul de verificare a raționamentului logic, iar între 12 și 25 octombrie — susținerea interviului.
La finalizarea primului an de studii, auditorii de justiție vor opta, în ordinea mediilor și în raport cu numărul posturilor, pentru funcția de judecător sau procuror.
Pentru admiterea în magistratură, concurs destinat candidaților care au o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani, sunt scoase la concurs 143 de posturi, dintre care 85 posturi de judecător la judecătorii și 58 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii. Pentru Curtea de Apel Craiova, sunt 4 posturi de judecători pe listă, dintre care niciunul la Olt. Un singur post din cele 58 de procuror scoase la concurs este în Olt, la Parchetul d epe lângă Judecătoria Slatina.
Conform calendarului, pe 4 septembrie va avea loc proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal; pe 18 septembrie — proba scrisă eliminatorie, tip grilă -testul de verificare a raționamentului logic, iar între 3 și 11 octombrie — susținerea interviului.
Rezultatele finale ale ambelor concursuri vor fi aflate pe 27 octombrie.