Poliția Locală fură pâinea rutieriștilor

126

44 de amenzi contravenționale a aplicat Poliția Locală Slatina în ultima săptămână, privind circulația pe drumurile publice, reprezentând aproape 70 de procente din numărul sancțiunilor.

Poliția Locală Slatina a aplicat în perioada 27 iunie- 4 iulie un număr de 64 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.875 lei. Cele mai multe, 44, au vizat circulația pe drumurile publice, polițiștii locali aplicând și 11 amenzi pentru încălcarea ordinii și liniștii pubblice, dar și 8 amenzi pentru alte fapte petrecute pe raza municipiului. „Au fost preluate 52 apeluri de intervenție la numărul de telefon al Poliției Locale Slatina – 954. De menționat, totodată, că efectivele Poliției Locale Slatina s-au autosesizat în 11 situații datorită sistemului de monitorizare video a orașului”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Serviciul Public Poliția Locală Slatina, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Slatina, are atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, disciplinei în construcţii şi afişajului stradal, activităţilor comerciale, protecţiei mediului şi evidenţei persoanelor.