Rapper român, ridicat de DIICOT pentru trafic de droguri

828

Nici bine nu a scăpat Antena 1 de problemele de imagine, că acum a intrat din nou în gura lumii. Una dintre vedetele importante ale postului de televiziune a fost ridicată de mascații de la DIICOT! Cheloo de la “Paraziţii” a fost dus la audieri, fiind acuzat de trafic de droguri. Locuinţa artistului este percheziţionată.

Potrivit informaţiilor, anchetatorii au descoperit o jumătate de kg de canabis în vila de vacanţă a acestuia de pe Valea Doftanei.

Rapperul este suspectat de trafic şi consum de droguri. Zece percheziţii se desfăţoară acum în Prahova şi București, inclusiv la domiciliul artistului. În acest dosar vor fi audiate alte 90 persoane. Dacă este vinovat, solistul riscă până la 15 ani de închisoare.

Cheloo, pe numele real Ion Cătălin Ştefan, este al doilea membru al trupei Paraziţii care ajunge sub lupa anchetatorilor. Alexandru Frâncu, bărbatul care alături de Cheloo a pus bazele trupei, a fost reţinut la finalul lunii ianuarie alături de alţi doi complici, un bărbat şi o femeie, într-un dosar de trafic de influenţă.