Zece matematicieni, premiaţi cu tabere naţionale. Printre ei, şi fiica lui Vâlcov

586

Nu mai puţin de 222 de matematicieni din Olt au obţinut premiile I, II, III şi menţiuni la Concursul Naţional de Matematică Lumina Math. Zece dintre ei, cu cele mai bune punctaje pe judeţ şi la nivel naţional, au fost recompensaţi cu tabere naţionale.

Câştigătorii din Olt ai Concursului Naţional de Matematică Lumina Math vor fi premiaţi pe 27 ianuarie, ora 17.00, la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina (cei care au susținut proba la Școala Gimnazială nr. 3 Slatina) și pe 29 ianuarie, ora 12,00, la Colegiul Național ”Ioniță Asan” Caracal (cei care au susținut proba la Colegiul Național ”Ioniță Asan” Caracal). 222 de elevi de clasele II-VIII din judeţ au obţinut premii I, II, III şi menţiuni la acest concurs. Dintre aceştia, zece au fost recompensaţi cu tabere naţionale.
Potrivit regulamentului, elevul care ocupă primul loc pe judeţ, pe fiecare clasă în parte, având un punctaj de minim 80 de puncte, este premiat cu o tabără naţională care va cuprinde şi ore de matematică. De asemenea, sunt premiaţi cu tabere naţionale şi elevii care se clasează în primii treizeci de elevi la nivel naţional.

Câştigătorii taberelor sunt:
1. Băluţoiu Raluca Maria, clasa a II-a- LPS Slatina, premiul I- 97 puncte;
2. Bibirică Abdrei Mădălin, clasa a III-a –„Ştefan Protopopescu” Slatina, premiul I- 94,5p;
3. Dumitru Andrei Mihai, clasa a IV-a – CN „I.Asan” Caracal, premiul I- 100p;
4. Lia Sara Maria, clasa a V-a – Şcoala „N. Tirulescu” Caracal, premiul I- 80p;
5. Muşat Horia Gabriel, clasa a II-a – Şcoala „Virgil Mazilescu” Caracal, premiul I – 97p;
6. Popa Lidia Ştefania, clasa a II-a – LPS, premiul I- 94,5p;
7. Popa Luca Teodor, clasa a III-a – „E.Ionescu” Slatina, premiul I- 94p;
8. Ţolu Diana, clasa a VI-a – „E. Ionescu” Slatina, premiul I- 100p;
9. Vâlcov Sara Gabriela, clasa a III-a – „E. Ionescu” Slatina, premiul I- 100p;
10. Vasiloiu Andrei, clasa a IV-a- Şcoala „E. Ionescu” Slatina, premiul I- 94p.

LuminaMath este un concurs naţional de matematică care are o tradiţie de peste optsprezece ani în rândul elevilor din România şi care testează cunoştinţele asimilate de aceştia în şcoală. Elevii trebuie să reuşească să găsească modalităţile de rezolvare cele mai rapide şi care să conducă la soluţia potrivită. Concursul se desfăşoară în două etape- etapa online şi etapa scrisă şi a avut loc în noiembrie şi decembrie anul trecut.

Concursulul îşi propune atragerea copiilor către ştiintele exacte, creşterea randamentului la matematică, familiarizarea elevilor cu atmosfera de examen şi testele de tip grilă, cât şi pregătirea acestora în vederea susţinerii testelor de tip internaţional.