Marius Bălaşa a intrat în campanie electorală

337

Candidatul PNL la Primăria Slatina a păşit cu stângul pe drumul spre şefia administraţiei locale. Ignorând legea electorală, el a început campania electorală cu mult timp înainte ca ea să fie declarată deschisă. ,,Iniţiativa” s-ar putea lăsa cu sancţiuni dure.

Candidatul PNL Olt la funcţia de primar al municipiului, Marius Bălaşa, şi-a deschis sediul de campanie electorală şi a făcut publice primele afişe menite să-i aducă voturile electorilor din reşedinţa Oltului. Chiar dacă materialele publicitare nu invită explicit la vot, îndemnându-i în acest sens pe cetăţeni, datorită conţinutului lor, ele contravin legislaţiei electorale. Aceasta le permite candidaţilor la scrutinul din vară să-şi facă campanie cu cel mult 30 de zile înainte de vot. Dacă unul dintre presupuşii adversari politici va sesiza instanţa de judecată, candidatul Bălaşa ar putea fi obligat să-şi scoată afişele din geam şi, în plus, să bage adânc mâna în buzunar pentru a achita o amendă deloc mică.

O altă dovadă că Marius Bălaşa, candidatul liberalilor la Primăria Slatina, a intrat ilegal în campanie electorală o dovedeşte şi înţelegerile încheiate cu două dintre publicaţiile locale pentru a-l promova. Dovadă stă însuşi articolul apărut recent în care ,,domn profesor” atrage atenţia, “electoral” cu privire la riscul pe care-l reprezintă pentru angajaţii uneia dintre platformele industriale lipsa amenajării zonei. Caracterul electoral denotă atât din felul în care este redactat cât şi din lipsa de însuşire a lui de către unul dintre redactorii publicaţiei în cauză.

Dacă magistraţii vor fi sau nu sesizaţi cu privire la demararea campaniei electorale de către Bălaşa în afara termenului prevăzut de lege, nu este treaba noastră, ci a adversarilor acestuia. Noi nu facem decât să ne exprimăm reţinerea cu privire la respectarea legislaţiei de către acesta, atunci când se va vedea, dacă se va întâmpla, în fotoliul de primar.