Minunea edilitară de la Deveselu: apă, canal și drumuri în doar trei ani

560

Deveseleanul are astăzi ce visează tot românul de la sat: asfalt la poartă, rețea de apă-canal, școală și grădiniță moderne, cămin cultural demn de vizite de rang înalt și, cât de curând, gaze. Totul în aproape patru ani, minunea datorându-se, fără dubiu, amplasării scutului antirachetă în fosta bază aviatică. „N-a venit nimic de la sine!“, spune primarul, recunoscând însă că doar făcând anticameră prin ministere nu s-ar fi schimbat radical condițiile de trai ale locuitorilor comunei „cu scut“.

De pornit, au pornit de la aproape nimic. Adică, în trei sate (Deveselu, Comanca, Blocuri MApN), patru kilometri de drum asfaltat în perioada 2006 – 2008. Stăteau cu mâna-ntinsă la șefii vremelnici ai Consiliului Județean, care după Revoluție au tot avut pâinea și cuțitu’. Deși aveau în frunte „unu’ de-ai lor“, oamenii din Deveselu nu s-au bucurat de mare lucru până în 2011, când se stabilește că fosta bază aviatică este amplasamentul ideal pentru scutul antirachetă dezvoltat de NATO. Și li se schimbă norocul, toată lumea considerând prioritară dezvoltarea infrastructurii la Deveselu. Între timp se schimbă și primarul, care vine pe un val de nemulțumire la adresa „fostului“ și cu ambiții mari, însă doar susținerea „poporului“ (primarul chiar era unul din cei trei ai PP-DD aleși în 2012 în județ) și determinarea de a umbla și a insista pe unde trebuie n-ar fi fost de ajuns să treacă pe lista realizărilor ce poate trece astăzi: zeci de kilometri de drum asfaltat, alte zeci de rețea de alimentare cu apă și canal, unități școlare renovate, clădiri publice reabilitate, proiecte de milioane în derulare…

„Aș fi vrut să fac șanțurile azi-noapte, toate, mi se pusese nebunia, când am auzit că vine ambasadorul SUA la Deveselu“

De unde se așteptau rectificările de buget cu sufletul la gură, doar-doar de la județ sau de pe la vreun minister mai vine ceva,realizarea unei infrastructuri moderne la Deveselu devine o prioritate. 90% din fondurile alocate în trei ani, iar acestea au fost, în total, aproximativ 35 milioane lei, vin direct de la Guvern. Se semnează contracte, oamenii se apucă de lucrări, totul e un furnicar. Se realizează 16,4 kilometri de rețea de canalizare și stația de epurare, 24 kilometri rețea de alimentare cu apă și sistem de gospodărire a apei, se asfaltează 11,5 kilometri de drum.

Între timp vin și americanii, care, impresionați de starea școlii și a grădiniței, hotărăsc să aloce 800.000 dolari pentru reparații la școală și construirea unui local nou de grădiniță. Mai pune și primăria 30.000 dolari și, la ce fac americanii, se construiesc în plus toalete moderne pentru elevi. Alți 30.000 lei sunt investiți de Ministerul Educației pentru a mobila grădinița nouă, se mai găsesc 20.000 lei și pentru mobilier nou în sălile de clasă de la etajul școlii. Între timp, printr-un proiect european, se modernizează căminul cultural din centrul comunei și se mai scrie un alt proiect pentru transformarea clădirii din imediata vecinătate, fostul magazin universal al satului, într-o casă a căsătoriilor. Adică încă 15.000 euro, care urmează să vină.

„Vrem să modernizăm toată platforma, tot centrul localității, avem un proiect de 35.000 euro pentru acest obiectiv, pentru că nu sunt mulțumit cu ce s-a făcut. Vă spun sincer, aș fi vrut să fac șanțurile azi-noapte, toate, mi se pusese nebunia, când am auzit că vine ambasadorul SUA la Deveselu. Oricum, ați văzut că am mai făcut noi câte ceva“, se confesa primarul la scurt timp după vizita ambasadorului Hans Klemm, șanțurile proaspăt turnate în zona școlii stând mărturie.

„Fondurile europene constituie singura soluție de dezvoltare pentru orice comună“

Primarul Deveselului, Ion Aliman, acceptă că lucrurile s-au întâmplat altfel decât în restul localităților. „Dacă mă întrebați pe mine, s-a făcut foarte mult, dar se putea și mai repede dacă aveam experiență. A fost foarte greu până m-am obișnuit cu sistemul, birocrația, și nu numai, te omoară. Am venit după 30 de ani de străinătate, pentru că am fost comandant de vas, am avut în fiecare zi viața a sute de oameni în mână și n-am avut niciodadtă niciun incident. Când am plecat eu nu ne-njuram, nu ne beșteleam, nu ne băgam familia pe nu știu unde. A trebuit să mă obișnuiesc, ești foarte vulnerabil ca primar. Pe țața Leana și pe nea Gheorghe din capu’ satului nu-i interesează ce culoare politică ai și cum faci să-i aduci apa la poartă, știu că trebuie să aibă și ei și tu știi că merită. Mulți cred și astăzi că primarul face legea, iar dacă nu-ți dă, n-o face că nu vrea el. E o discuție lungă. Să nu credeți că noi am stat aici și ne-au venit banii, n-a fost deloc așa, a fost o muncă de echipă, s-a muncit enorm, am muncit toți. Încă ne zbatem. Avem un proiect la Ministerul Economiei de peste un an și jumătate, așteptăm să aducem rețeaua de gaze în comună, 27,6 kilometri, și nu știu de ce se tot întârzie cu licitația. Peste 97% dintre locuitorii comunei au înaintat cereri, le trebuie și lor la bază (baza NATO – n.r.), problema n-ar fi necesitatea.

„Americanii pe care-i avem aici nu vin ei să bea bere cu noi la birt, n-am ajuns acolo“

De acum, ce mai pot să zic, șansa noastră de dezvoltare în continuare o constituie fondurile europene, șansa oricărei comunități, de altfel. Noi am luat cam tot ce s-a putut lua de la ministere. De la Guvern vin, în mod normal, bani puțini și vin cu țârâita, n-ai cum să dai înainte. Și noi mai avem multe de făcut, aș vrea, dacă mă hotărăsc să merg înainte, mai sunt câteva luni bune până la alegeri, să pavăm trotuarele, să facem șanțuri, podețe, să plantăm pomi ornamentali, să modernizăm drumurile pe alți 7 kilometri, să facem ceva plăcut ochiului. Americanii pe care-i avem aici nu vin ei să bea berea cu noi la birt, n-am ajuns acolo, nu suntem atât de dezvoltați încât să iasă la cină la Deveselu, să poarte nu știu ce fel de conversație, se duc la Caracal, dar, pe viitor, cine știe“, a declarat primarul Aliman.

„Fără baza NATO, primeau bani ca toate localitățile cu proiecte de infrastructură“

Și la Consiliul Județean Olt se recunoaște că ar fi fost greu pentru oricare localitate să beneficieze în condiții normale de o asemenea finanțare. „Acolo este un proiect strategic și bineînțeles că Guvernul a alocat fonduri. Altfel, primeau bani ca toate localitățile cu proiecte de infrastructură. 90% din bani au fost pe program guvernamental. Dar nu doar la Deveselu s-au închis șantiere. Avem 20 închise în acest an, pentru că prioritatea, pe Ordonanța 28, a fost să finalizăm lucrările începute. Acum, în octombrie, s-au alocat bani pentru finanțarea a 127 de proiecte din județ. E vorba de sumele alocate pentru 2015 și credite de angajament până în 2018, fiecare știe clar ce sume va primi, nu mai există situația în care aștepți să-ți dea și nu știi când vii banii. E vorba, în total, de peste 507 milioane lei“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

„Despre Deveselu și deveseleni nu s-a scris aproape deloc, se putea chiar afirma, în necunoștință de cauză, că este locul în care nu s-a întâmpla nimic“

Atestat documentar, pentru prima dată, la 19 iunie 1537, într-un document semnat de domnitorul Țării Românești – Radu Paisie, Deveselu, „inima câmpiei romanațene“, are o istorie bogată, îndeosebi pe tărâm militar. În monografia comunei, lansată anul trecut, autorul Tudor Nicola, ofițer de aviație, face și o trecere în revistă a contribuției localității în spațiul de confruntare armată, începând cu Războiul de Independență (1877-1878), continuând cu cele două Războaie Mondiale (despre contribuția la cel de-al Doilea Război Mondial menționându-se că „Nu exista casă din satele Comanca sau Deveselu, care să nu fi dat patriei unul sau mai mulți feciori“), cu mobilizarea, în decembrie 1989, în timpul revoltei izbucnite la Timișoara, a muncitorilor din Deveselu angajați la fabricile din Caracal și conduși cu garniturile de tren la Timișoara cu scopul de a înăbuși revolta, cu aducerea, în 23 decembrie, pe aerodromul de la Deveselu a doi importanți nomenclaturiști, Manea Mănescu și Emil Bobu, cei doi fiind trimiși către București de-abia șapte zile mai târziu, cu participarea la Revoluție a doi cetățeni ai comunei, unul dintre aceștia, militar în termen, declarat erou, și terminând cu decizia pe care o cunoaște toată România, de găzduire a scutului antirachetă. De o atenție aparte se bucură fragmentele dedicate istoriei aerodromului care astăzi este transformat într-un obiectiv de însemnătate mondială. „Despre Deveselu și deveseleni nu s-a scris aproape deloc, se putea chiar afirma, în necunoștință de cauză, că este locul în care nu s-a întâmpla nimic“, își argumenta autorul Tudor Nicola demersul de a face lumină, în 300 de pagini, asupra istoriei acestor locuri.