„Activitatea sindicală nu înseamnă bâte, săbii ninja şi grenade!”

Interviu cu Cristel Ioţu, preşedinte „Cartel Alfa”- Filiala Olt

453

Cristel Ioţu a preluat de o lună de zile preşedinţia Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”- Filiala Olt, în componenţa căreia activează 35 de sindicate ce reprezintă drepturile legale a peste 10.000 de salariaţi din diverse domenii de activitate. De şapte ani la conducerea filialei Olt a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, agentul de poliţie Cristel Ioţu este familiarizat cu mişcarea sindicală, cu problemele oamenilor, dar şi cu acţiunile liderilor. În viziunea sa, singurul în măsură să ia atitudine la încălcarea drepturilor unui salariat, fie la stat, fie la privat, este sindicatul, iar cea mai bună cale de a obţine un rezultat bun pe linia respectării legii este una în ton cu schimbările vremurilor- de a se muta lupta sindicală din stradă la masa dialogului, a negocierii, a propunerilor legislative.

Recent, mişcarea sindicală din Olt a împlinit 25 de ani de existenţă, fiind premiată în cadrul Confederaţiei cu Diploma de merit şi medalie aniversară. Filiala olteană a fost reprezentată la Conferinţa Naţională a Cartelului de către preşedintele Cristel Ioţu, ocazie cu care s-au discutat şi demersurile viitoare ale sindicaliştilor.

  • Domnule Ioţu, aţi reprezentat Oltul la Conferinţa Naţională a Cartelului. Spuneţi-ne ce s-a discutat acolo, care sunt planurile sindicaliştilor pentru perioada următoare.
  • Am participat la şedinţa Confederaţiei organizată Predeal, fiind prima reprezentare a Oltului în calitate de preşedinte al Filialei Olt. Luna aceasta, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a aniversat 25 de ani de la întocmirea primului document de înfiinţare ca personalitate juridică. Întâlnirea filialelor cu conducerea naţională a avut şi o parte aniversară. Au fost înmânate medalii pentru cei care au activat şi cei cu rezultate deosebite în cadrul filialelor. Filiala Olt a fost recompensată pentru 25 de ani de sindicalism, cu o diplomă de merit şi o medalie aniversară, numărându-se printre membri fondatori. În rest, s-au purtat discuţii pe ceea ce înseamnă legea dialogului social, îmbunătăţirea relaţiei cu Guvernul, cu patronatele, cât şi cu societatea civilă care a reînviat în ultimul timp, pentru îmbunătăţirea condiţiillor de muncă, nivelului de trai, acordarea şi discutarea de ceea ce s-a numit la un moment dat coşul minim acordat pe cap de locuitor, adică ce am putea să mâncăm minim pentru a putea să ducem existenţa asta până la capăt, cu resursele financiare pe care le avem. A fost eliminată sintagma, nu mai există, nu se mai calculează un coş minim. Noi, şi când spun noi mă identific cu Cartel Alfa, confederaţia a venit cu sintagma asta, am fost iniţiatorii. Suntem de părere că trebuie făcută neapărat raportarea la coşul minim zilnic pentru că avem economia destul de sensibilă la tot ce înseamnă derapaje politice, cum au fost cele recente, euro a crescut, benzina şi motorina au crescut şi ele la pompă după care au scăzut, sunt chestiuni în economie care afectează coşul acesta zilnic.

– Aţi fost premiaţi pentru activitatea trecută. Cum este văzută în prezent de la centru mişcarea sindicală din Olt? Sunt mulţumiţi mai-marii confederaţiei de ceea ce se întâmplă aici?

– Nu ştiu dacă trebuie să ne aplaude cei de la centru sau nu. Eu spun că Oltul are o mişcare sindicală destul de solidă şi aici mă refer atât la sindicatele de pe platforma industrială, care sunt şi membre fondatoare, şi care îşi fac datoria în continuare, cât şi la sindicatele care au venit puternic din urmă, şi mă refer aici la cele ce reprezintă angajaţii din sistemul bugetar care, din 2010 încoace se confruntă cu probleme reale de restructurare, tăieri salariale, etc. Mişcarea sindicală din Olt este destul de activă, efervescentă şi în continuă creştere. Nu ştiu dacă trebuie făcute sau nu aprecieri de la centru, dar eu zic că ne-am făcut simţită prezenţa atât în faţa Prefecturii, cât şi prin consiliile pe unde mai activăm.

Având în vedere că filiala olteană are o conducere nouă, v-aţi făcut planuri pentru revigorarea acţiunilor sindicale? În ultimul timp nu prea aţi fost vizibili…

– Planuri sindicale…. Să nu înţelegem că activitatea sindicală înseamnă doar ieşirea în stradă, pichetare, că noi suntem aceia care dau cu pumnul în masă şi ne gândim acuma, în pragul Sărbătorilor, ce să facem la anul. Nu s-a făcut o strategie de câte ori să ieşim şi unde. Ieşim în stradă atunci când nu suntem ascultaţi, atunci când suntem excluşi de la masa negocierilor fără motiv legal şi temeinic motivat; atunci facem mişcările de stradă. Până atunci, avem strategii de dialog, de promovare a unor proiecte legislative, de lobby pe lângă comisiile în care activăm, pentru a se înţelege ceea ce vrem de fapt. Activitatea sindicală nu înseamnă bâte, săbii ninja şi grenade, să nu ne gândim la ceea ce se întâmpla prin anii 90. La momentul acesta discutăm de direcţii, teme sociale, care au la bază dialogul social.

– De ce ar trebui, în viziunea dvs., ca un angajat să aibă încredere în sindicat?

– Suntem singurii care mai reprezentăm nişte drepturi prin ţara asta! Arătaţi-mi şi mie un ONG, un organism care se duce şi încearcă să pună cumva o ordine, să impună o normalitate legală pe ceea ce înseamnă piaţa muncii, unde deja simţim o invadare a acestor multinaţionale, care-şi fac propriile reguli, care încheie contracte de muncă pe perioadă nedeterminată tocmai pentru a descuraja sindicatul, sindicalismul şi solicitarea de drepturi, practic încorsetarea în acel salariu minim pe economie. Sincer, cred că e cea mai bună soluţie sindicatul la momentul acesta. Suntem singurii care putem să mai protejăm nişte drepturi cuprinse în legislaţie.

– S-a spus, şi nu de puţine ori, că liderii de sindicat ar fi aserviţi patronilor, că fac înţelegeri cu aceştia în detrimentul celor cărora le reprezintă drepturile. Cât este adevăr şi cât exagerare în aceste afirmaţii?

– Sindicatul a fost întotdeauna între mit şi adevăr. Ar fi bine ca cei care au informaţii cu privire la «sindicate galbene», cum li se spune celor care trădează cauza sindicală, să-i demaşte. Să-i dea în presă pe cei pe care-i ştiu că ar avea partipriuri cu patronii. N-am auzit pe nimeni, nu cunosc că ar exista aceste mişcări în Cartel Alfa.

  • Vorbeaţi de mişcarea sindicală de pe platforma industrială. Acolo s-au dus ani de-a rândul lupte grele pentru recunoaşterea bolilor profesionale. Au abandonat sindicatele lupta în acest sens?
  • Da, au făcut demersuri şi au şi reuşit. Recent am aflat că, după instalarea noului guvern, în urma discuţiilor purtate în urmă cu o săptămână între confederaţia Cartel Alfa şi celelalte confederaţii, în special noi am făcut aceste demersuri, direct interesaţi pentru că avem federaţiile cele mai reprezentative din industria metalelor feroase şi neferoase, deja proiectul pentru condiţiile de muncă a fost trimis spre comisiile de analiză pentru a fi transformat în proiect de lege şi promulare. Este încă un pas, mai avem puţin. Întotdeauna legile se analizează pe impact financiar. Probabil că impactul financiar va fi spre o cotă minimă, pentru că în industria neferoasă, la care mă refer pentru că avem FSMN (n.r.- Federaţia Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă) la noi, numărul de angajaţi este relativ mic.

– De curând, bugetarilor li s-au mărit lefurile cu 10%. Este mult, puţin, sperat, aşteptat, mulţumitor?

– Era o promisiune făcută către bugetari de actualul preşedinte al României, în baza unui acord de noncombat, în care Guvernul şi-a luat angajamentul că va promova o serie de acte normative pentru a se creşte salariile în domeniul bugetar, iar domnul preşedinte a achesat şi a spus că va promulga toate proiectele. Deci, creşterea salarială cu 10% făcea parte dintr-o promisiune politică şi era inevitabil de a se produce. Atâta timp cât Preşedintele a cerut partenerilor politici să exprime sinceritate şi să îşi ducă la îndeplinire cuvântul dat, era practic încorsetat de promisiunea pe care o făcuse dânsul anterior, altfel se decredibiliza. Şi, atunci, a venit această promulgare a legii. Reuşiseră şi majoraseră cu 25% pentru medici şi pentru profesori, în detrimentul celorlalţi, faţă de care exista o discriminare. Probabil că în urma calculelor pe care le-au făcut, guvernanţii au considerat că 10% este o sumă sustenabilă din bugetul de stat. Eu cred că ar fi trebuit 25% pentru toată lumea. Dacă ne amintim, înainte de tăierile cu 25%, profesorii – şi aici nu vreau sub nicio formă să intrig anumite categorii profesionale din cadrul bugetarilor una împotriva celeilalte – au avut parte de majorări cu 50%. Practic, ei au intrat după tăieri cu o majorare de 25% care, într-adevăr, n-a fost aplicabilă. Dacă vorbim dacă este echitabil sau nu, nu sunt eu în măsură să fac o evaluare pe echitabilitate, dar sunt în măsură să spun că Guvernul avea datoria să reglementeze cumva, în rândul bugetarilor, această mărire salarială dintre o anumită categorie profesională şi alta.

Întocându-ne la întrebarea dvs., fiecare angajat îşi poate evalua, în funcţie de nivelul de salarizare, dacă a atins punctul de suficienţă sau nu această măsură de 10%. Noi, sindicatele, nu am făcut decât să facem lobby pentru guvernare şi preşedinţie să îşi ţină promisiunile făcute. Şi se pare că am reuşit.

  • Din punctul dvs. de vedere, este mai bine să lucrezi la stat sau la privat?
  • Nu este bine nici acolo, nici acolo. La stat există, într-adevăr, această stabilitate insuflată de-a lungul timpului că ar exista, dar aţi văzut că în ultimul timp există tot felul de reorganizări, disponibilizăi, şi aşa mai departe şi în rândul bugetarilor, deci nu mai putem vorbi de o stabilitate ca şi avantaj. Salariile sunt mici şi aici depinde de nivelul de studii, de condiţiile de muncă în care eşti încadrat, depinde de multe. Aşa că, dacă aş merge să fac o comparaţie, de exemplu la privat salariul minim pe economie este obigatoriu de a fi acordat, iar în administraţia publică o să găsim salarii sub minimul pe economie pentru că legea bugetarilor n-a fost promulgată. În urmă cu două luni s-a tot vehiculat că aceste creşteri salariale care urmau să vină în domeniul bugetar nici măcar nu se raportau la salariul minim pe economie, se făceau la o valoare de referinţă de 600 de lei. Pe cale de consecinţă, este greu să răspunzi dacă este bine să lucrezi la privat sau la stat. Este bine să lucrezi undeva şi să-ţi fie respectate drepturile, acesta este cel mai important lucru.

    Mulţumesc!