Victimă de la Colectiv, înhumată la Gostavăţu

484
Andreea Ştefan este cea de a 28-a victimă a incendiului de la Colectiv

Una dintre victimele de la Colectiv îşi va dormi somnul de veci la Gostavăţu, lângă Caracal, localitate din care provine mama sa. Înmprmântarea va avea loc mâine, la prânz, în cimitirul din localitate. Andreea Ştefan avea 28 de ani şi este cea de a 58-a victimă a incendiului din clubul bucureştean. Tânăra s-a stins din viaţă vinerea trecută, într-o clinică din Germania.

Deşi a scăpat cu viaţă din incendiu, tânăra din Râmnicu Vâlcea, a suferit arsuri pe jumătate din corp. După o săptămână de spitalizare în Bucureşti, ea a fost transferată la o clinică din Germania.

Joia trecută, tânăra a ieşit din comă. Medicii germani au susţinut că atunci când s-a văzut cum arată, Andreea a fost şocată. Pentru a o proteja, ei au i-au Indus starea de comă. Cu toate acestea, în noaptea care a urma, inima tinerei a cedat. Ea a fost cea de a 58-a victimă a tragediei de la clubul Colectiv.

Părinţii tinerei au decis ca ea să fie înhumată la Gostavăţu, unde deţin o locuinţă, şi nu la Rm. Vâlcea.  La înmormântare vor fi prezenţi, potrivit unor surse, atât organizatorii concertului caritabil organizat pentru susţinerea financiară a tinerei pe durata spitalizării în Gemania, cât şi prietenii şi foştii colegi ai Andreei. Cu toţii îi vor aduce un ultimo omagiu celei despre care susţin că era o prietenă specială, plină de viaţă.