Meșterii populari Dumitru Liceanu și Petre Feraru au primit titlurile de Tezaur Uman Viu

605

 

Deși lista ar fi putut fi mult mai lungă, județul Olt are, de câteva zile, doi meșteri populari posesori ai titlului de Tezaur Uman Viu, care se acordă în condiții nu tocmai ușoare. Cojocarul Dumitru Liceanu și vătaful Petre Feraru au primit cu aceeași ocazie și medalia Meritul Cultural, înmânată de președintele Klaus Iohannis.

 

Doi dintre deloc puținii meșteri populari autentici din județ sunt, de două zile, posesorii titlului de Tezaur Uman Viu, acordat de  Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Este vorba de cojocarul Dumitru Liceanu de la Vădastra și vătaful călușarilor din Oporelu, Petre Feraru. Ei sunt primii din județ care primesc acest titlu, deși nu singurii care îl merită, după o așteptare de peste un an și jumătate de la depunerea dosarelor de către Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.

Ceremonia a avut loc în urmă cu două zile la Muzeul Satului „Dumitru Gusti“, aceiași meșteri populari primind și medalia Meritul Cultural acordată de Președinția României și înmânată la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.

„Primirea acestui titlu nu înseamnă bani sau cine știe ce alte avantaje materiale. Acești creatori populari au trăit practicând cu pasiune și dragoste ceea ce preluaseră de la părinții lor – cojocăritul și jocul călușăresc -, iar onorantul titlu cu care acum au fost recompensați nu face decât să confirme că nu s-au sacrificat degeaba pentru idealul păstrării nealterate a acestora.“, a precizat Valeru Ciurea, consilier în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.

Programul Tezaure Umane Vii, inițiat în anul 2008, este una dintre iniţiativele UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial și vizează, pe de o parte, creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg, iar pe de altă parte identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.

Titlul de Tezaur Uman Viu este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Indiferent de numărul dosarelor de candidatură depuse, anual s-au acordat maxim cinci titluri care au caracter onorific. Începând din 2011 numărul acceptărilor a crescut la zece pe an. În cazul în care, în urma evaluării, niciun candidat nu îndeplineşte condiţiile de acordare a titlului de Tezaur Uman Viu, acest titlu nu se acordă în anul respectiv.

În perioada 2009 – 2015 s-au acordat 43 de titluri „Tezaur Uman Viu“. În Olt meșterii amintiți sunt primii care-l primesc, însă numărul medaliilor „Meritul Cultural“ a ajuns la cinci, alți trei meșteri populari primindu-l anterior: Grigore Ciungulescu, olar de la Oboga; Nicolae M. Nica, sculptor în lemn și os dar și mare colecționar de artă populară de la Chilia-Făgețelu, cel care a lăsat în urmă și un muzeu; Constantin Nițu, cusător, țesător și colecționar de artă populară de la Cornățelu-Poboru.

Pentru titlul de „Tezaur Uman Viu“ s-ar fi calificat, a mai precizat consilierul Valeru Ciurea, Grigore Ciungulescu, Nicolae M. Nica, Teodora Trușcă și Tudor Diaconeasa, dacă n-ar fi urcat la Ceruri înainte ca formalitățile să poată fi îndeplinite.

Pentru anul viitor se vor depune alte patru dosare pentru titlu de Tezaur Uman Viu Este vorba de  meșteri populari care practică meșteșugul în același fel în care l-au învățat de la părinți și îl transmit mai departe urmașilor lor. „Vor fi patru persoane, pe care nu le nominalizez acum. Cert este că nu există condiția să nu mai fi primit alte distincții“, a declarat Valeru Ciurea.