Un trotuare modern, cu o lăţime de trei metri, a luat locul noroiului de pe strada Crişan, porţiunea dintre Peco1 – intersecţia cu strada Cireaşov (pe lângă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt). Lucrările se preconizează a fi finalizate până la sfârşitul lunii, valoarea investiţiei susţinute de la bugetul local fiind de circa 150.000 de lei.
„Proiectul, derulat prin intermediul Direcției Administrarea Străzilor și Iluminat Public din cadrul Primăriei municipiului Slatina, are în vedere reabilitarea unei suprafețe de 1.845 mp, ce presupune modernizarea trotuarului prin turnarea de bitum pe o lungime de 615 metri, acesta urmând să fie încadrat cu borduri pe o lungime totală de 1.230 metri.”, spune Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al administraţiei locale.
Potrivit acestuia, trotuarul din zonă nu a mai beneficiat de lucrări de reabilitare de la amenajarea inițială, în anii ‘70.