Fotbaliştii de la Inter Olt au dat tot ce au putut pentru a câştiga întâlnirea cu echipa ilfoveană FC Voluntari II. La finalul întâlnirii disputate pe stadionul 1 Mai tabela de marcaj arăta 3-1 pentru jucătorii lui Dan Oprescu. Ei au dorit ca prin această victorie să le demonstreze aleşilor care au refuzat să aloce banii pentru restanţele salariale că au greşit.
Meciul a debutat sub auspiciul presingului exercitat de fotbaliştii olteni în careul echipei vizitatoare. La scurt timp după scurgerea primelor 30 de minute de joc, portarul ilfocean a fost nevoit să scoată mingea din plasă. Nici nu a fost repusă mingea de la centrul terenului că Verdeş a reuşit să puncteze, ridicând scorul la 2-0. Tot ele este cel care a reuşit să înscrie cel de-al treilea gol, în min.65. Scorul final a fost stability în ultimul minut de joc, în urma unui penalty, acordat pentru un henţ în careu.
Bobi Verdeş, atacantul care a avut o contribuţie decisivă la obţinerea victoriei, nu s-a putut abţine la finalul întâlnirii, să-şi exprime dezamăgirea cu privire de situaţia în care a ajuns echipa.
,,S-au spus numai neadevăruri. Eu sunt neplătit de şapte luni. Să nu se mai spună că am venit la Slatina să ne îmbogăţim, că n-am venit să ne îmbogăţim, am venit la Slatina să aducem bani de acasă”, a declarat Verdeş.