Îi doare-n cot de banii de la stat

87

Mii de olteni nu şi-au ridicat de luni bune banii oferiţi de stat. Aproape 6000 de olteni nu şi-au ridicat cei peste 450.000 de lei primiţi de la stat sub forma unor prestaţii sociale precum alocaţia pentru copii, alicaţia de susţinere a familiilor, stimulente de inserţie, ajutor social sau intemnizaţie pentru creşterea copilului sau de hrană pentru bolnavii de HIV-SIDA. Cele mai numeroase prestaţii neridicate vizează alocaţiile pentru copii. Cuantumul acestui drept neridicat de titulari, care se află în contul special al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi li Inspecţii Sociale (AJEPIS), se ridică la aproape 330.000 lei. Această statistică vizează doar beneficiarii care-şi primesc drepturile prin intermediul Poştei Române. La polul opus, avem de a face cu peste 670 de beneficiari de prestaţii sociale care încasează sume necuvenite ce se ridică lunar la sute de milioane de lei vechi, fiind obligaţi, în urma verificărilor efectuate, să le restituie.

 

Statul de mileşte de cine nu trebuie?

Statisticile Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale scot la iveală un fapt îngrijorător: mii de olteni ignoră ajutorul oferit de stat. Acest lucru demonstrează că persoanele în cauză nu stau în sumele primite sub forma unor ajutoare. Cele mai multe persoane indiferente la sprijinul oferit de stat propriilor cetăţeni s-au dovedit a fi părinţii. 4694 dintre mămicile sau tăticii din Olt cărora le bate poştaşul în poartă pentru a le da alocaţia pentru copii sunt de negăsit la domiciliu. Ei nu se prezintă, în termen de o săptămână, să-şi ridice banii de la un oficiu poştal. Aceştia aveau de încasat la finele lunii septembrie 329.169 lei. Ca şi valoare, pe locul doi se clasează sumele neridicate care reprezintă Venitul minim garantat. Cei 620 beneficiar de o astfel de prestaţie nu au ridicat suma de 91.928 lei. Deşi pare incredibil, există şi trei persoane infestat HIV care ar fi trebuit să ridice 1.196 lei.

Cei mai mulţi dintre cei 5853 de beneficiari de prestaţii sociale care nu şi-au ridicat drepturile băneşti au de încasat banii pentru o lună dar şunt câteva sute care au de încasat bani chiar şi pentru mai mult de un an sau doi.

 

După trei ani, banii se întorc la stat

Banii din prestaţii sociale care nu sunt ridicaţi de cei care trebuie să-I primească sunt depozitaţi într-un cont colector al AJEPIS. Ei rămân acolo timp de trei ani. Reprezentanţii instituţiei încearcă să-I informeze cu privire la banii pe care-I au dreptul să-I ridice. Dacă în ciuda demersurilor acest lucru nu se întâmplă în maxim trei ani de la eliberarea banilor pentru a fi plătiţi în contul unei prestaţii, ei sunt returnaţi la bugetul de stat şi nu mai pot fi recuperaţi chiar dacă reprezintă un drept al lor, prevăzut de lege.

Maria Bănică, purtătorul de cuvânt al AGEPIS Olt, susţine că trimestrial se virează la bugetul de stat câteva sute de milioane de eli vechi. Două treimi din aceşti bani reprezintă cuantumul alocaţiilor de stat neridicate de titulari.

,,Pentru a intra în posesia banilor care el revin dar pe care nu şi i-au redicat de la factorul poştal din diverse motive, titularul rpestaţiei sociale trebuie săs e prezinte la sediul instituţiei şi să depună o cerere prin care să solicite acest lucru. Noi aprobăm cererea şi disponibilizăm banii. Ca să nu se tot plimbe banii între noi şi beneficiar, ar fi bine ca beneficiarii care ştiu că au de primit bani de la noi să ia legătura cu factorul poştal din zona de domiciliu”, a mai spus Maria Bănica.

 

Unii beneficiari încasează mai mult decât au dreptul

Aşa cum există beneficiari de prestaţii sociale care nu-şi ridică la timp sau deloc banii la care au dreptul, există şi beneficiari care încasează mai mult decât au dreptul. Uneori o fac fără să ştie, alţii o fac intenţionat. La finele lunii septembrie, în evidenţele AJEPIS erau înregistraţi 672 de debitori care aveau de restituit 568.247 de lei, bani încasaţi ilegal. Cei mai mulţi debitori-257, erau beneficiarii de alocaţii de susţinere a familiei. Suma datorată de ei se ridică la 77.588 lei. Cea mai amre sumăeste, însă, datorată de cei 185 de beneficiari ai venitului minim garantat.