Controversata coplată pare să nu aducă niciun plus la bugetele spitatelor. Ba, din contră, sunt unităţi spitaliceşti unde s-ar putea să conducă la cheltuieli în plus. Este şi cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina unde conducerea se gândeşte să-i acţioneze în instanţă pe cei aproape 70% dintre pacienţii care trebuiau să achite această taxă şi nu au făcut-o.
Doar unul din trei pacienţi au bagat mâna în buzunar
Unul dintre obiectivele introducerii coplăţii a fost acela de a aduce un surplus la bugetul unităţilor sanitare. Sumele încasate de spitale, în prima lună de la intrarea în vigoare a contractului cadru, prin care se prevede perceperea noii taxe, sunt extrem de mici, de la câteva sute de lei la câteva mii. Deşi mulţi dintre pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina consideră nivelul coplăţii, stabilit la cinci lei, ca fiind o sumă acceptabilă şi susţin că o plătesc pentru că înţeleg lipsa banilor din sistem, în luna aprilie doar unul din trei pacienţi au trecut pe la casieria unităţii.
“La nivelul lunii aprilie, din coplată am colectat 1.620 de lei dintr-un total de aproximativ 5000. Noi avem un sistem de informare corect, dar nu avem alte pârghii pentru a obliga pacienţii să plătească la externare. Cine plăteşte, plăteşte, cine nu, nu. Este până la urmă opţiunea fiecărui cetăţean – dacă vrea să respecte legea o respectă, dacă nu vrea nu o respectă şi suportă consecinţele, mai mari sau mai mici”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Andrei Iordache.
De la spital la judecătorie
Pentru că actul normativ prin care a fost introdusă de la 1 aprilie coplata nu prevede şi măsuri de constrângere pentru pacienţii care nu achită, managerilor unităţilor spitaliceşti nu le rămâne decât să se descurce cum pot.
Iordache a afirmat că ia în calcul ca instituţia pe care o conduce să se îndrepte în instanţă, împotriva foştilor pacienţi, pentru a recupera coplata. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina ia în calcul o astfel de soluţie chiar dacă este conştient de faptul că acţionarea în instanţă a foştilor pacienţi ar însemna o cheltuială mai mare decât suma pe care ar putea să o recupereze, motivând că este obligat de legislaţie să facă toate demersurile necesare pentru recuperarea datoriilor pe care le au persoanele fizice sau juridice faţă de spital.
“Noi, ca şi instituţie publică, avem obligaţia de a ne îndrepta împotriva celor care au datorii către spital, indiferent dacă datoria e de un leu, de doi sau de 100 de lei. Există şi riscul ca acest lucru să ne coste mai mult decât datoria în sine, dar nu avem ce face”, a afirmat Andrei Iordache.
Bani pentru… nu se ştie
În ceea ce priveşte utilizarea sumei ce va fi strânse din această taxă, conducerea spitalului slătinean susţine că o decizie va fi luată la finele anului, în funcţie de nivelul acesteia.
,,Banii strânşi din coplată se adună într-un cont şi la finalul anului vom vedea ce vom face cu ei. Vom cumpăra, probabil, un aparat care ne este necesar. Vom decide atunci, în funcţie de banii care se vor colecta”, a mai afirmat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.