Primăria Slatina va construi parcări modulare în zece zone din municipiu. Noul mod de parcare va fi astfel unul modern, care să ocupe puțin spațiu și să rezolve problema capacității reduse a spațiilor de parcare actuale.
Unele peste altele, parcate pe mai multe etaje la care să fie urcate cu ajutorul lifturilor. Așa vor fi parcate circa 550 de autoturisme în municipiul Slatina. Administrația locală va construi parcări modulare, aleșii locali urmând să aprobe în următoarea ședință Studiul de Fezabilitate și Indicatori Tehnico – Economici privind „Creșterea numarului de locuri de parcare pe raza municipiului Slatina, Județul Olt”.
Investiția, ce se ridică la 40.770.319,74 lei, are termen de realizare 7 luni de zile și vine să rezolve problema locurilor de parcare din municipiu.
Zonele în care se propune amenajarea acestor parcări modulare pe structură metalică tip Puzzle Lift sunt amplasate astfel:
- Zona strada Textilistului, bl. G9 – parcarea va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafața teren de 90,00 mp, asigurând un număr de 25 locuri parcare.
- Zona strada Teiului, bl. 2 – parcare 15,00 m x 6,00m, număr de 25 locuri parcare.
- Zona aleea Rozelor, bl. GA23 – 3 module parcări, asigurand un numar de 63 locuri parcare propuse astfel: un modul de 15,00 m x 6,00 m; doua module de 12,50 m x 6,00 m.
- Zona aleea Rozelor, bl. FB20 – parcare de 15,00 m x 6,00 m, număr de 25 locuri parcare.
- Zona aleea Lalelelor, bl. FA13AG – 2 module de 15,00 m x 6,00 m, 50 locuri parcare.
- Zona aleea Lalelelor, bl. FB7 – 4 module asigurând un număr de 88 locuri parcare propuse astfel: două module de 15,00 m x 6,00 m; doua module de 12,50 m x 6,00 m.
- Zona strada Centura Basarabilor, parc G6 – 3 module de 15,00 m x 6,00 m, 75 locuri parcare.
- Zona strada Crisan, camin Slatex – 4 module parcări cu dimensiunile de 15,00 m x 6,00 m, 100 locuri parcare.
- Zona strada Pacii, bl.1 – bl.3 – 3 module de 15,00 m x 6,00 m, 75 locuri parcare.
- Zona Steaua strada Vailor, bl.5 – strada Ec.Teodoroiu bl.30 – parcarea va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, asigurând un număr de 25 locuri parcare.
Suprastructura parcărilor va fi realizată din confecție metalică tip puzzle, prevăzută cu un lift care ajută la direcționarea mașinilor în spațiile de parcare. Liftul va avea o capacitate de ridicare/direcționare de 2000 kg/3000 kg.























