Profitând de manifestările cultural-artistice organizate ieri, de Sf Ilie, în mai multe localități din județul Olt, la care a participat un număr mare de persoane, cu preponderență tineri, jandarmii nu au asigurat doar au fost asigurate măsuri de ordine publică, ci au desfășurat și activități de prevenire.
Urmărind promovarea comportamentelor pozitive, reducerea violenței, a conflictelor, abuzul de alcool și consumul de substanțe interzise, jandarmii olteni au purtat ieri, la manifestările organizate în Bobicești, Colonești, Băbiciu, Brastavățu, Șerbănești și Spineni, discuții despre evitarea implicării în situații care ar putea duce la încălcarea legii, existând o varietate de fapte antisociale pe care un tânăr le poate săvârși: vandalismul, furtul, tâlhăria, agresiunea fizică, hărțuirea sau intimidarea, consumul de alcool înainte de vârsta legală și a drogurilor, Cyberbullying.
,,Este important ca tinerii să conștientizeze consecințele acestor fapte antisociale și să se promoveze comportamentele pozitive și respectul față de lege și față de ceilalți membri ai comunității. De asemenea, au fost adresate recomandări în scopul responsabilizării cetățenilor cu privire la măsurile de autoprotecție ce pot fi adoptate în vederea reducerii riscului de victimizare, fiind informați despre prevederile legislative referitoare la infracțiunile comise cu violență.,, declară cpt. Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.























