FOTO/ Verificări pe șantierele tronsoanelor 3 și 4 ale Drumului Expres (Valea Mare- Colonești- Pitești)

732

În zi de sărbătoare creștină și pe cod de caniculă, autoritățile au venit în control pe șantierele tronsoanelor 3 și 4 ale Drumului Expres Craiova- Pitești. Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță că a solicitat constructorului ca, în perioadele în care vremea permite, să mențină un ritm accelerat al lucrărilor, astfel încât pe tronsonul 3 Valea Mare- Colonești să poată fi deschisă circulația până la finele acestui an, în avans față de termenul contractual (ianuarie 2024).

Se fac verificări acum pe șantierele tronsoanelor 4 și 3 ale Drumului Expres Craiova- Balș-Slatina- Pitești. Anunțul este făcut de către directorul CNAIR, care a publicat și fotografii de pe șantier.

,,Deși este o sărbătoare ortodoxă importantă (Sf. Ilie), managementul este prezent în șantier pentru asigurarea permanenței și gestionarea activităȚilor curente. Am discutat cu reprezentanții UMB despre stadiul lucrărilor și am precizat că luăm toate măsurile care țin de CNAIR pentru finalizarea defrișărilor pe coridorul tronsonului 4, astfel încât lucrările să nu sufere întarzieri. Pentru modificările proiectului în timpul execuției am depus deja documentația si suntem foarte aproape de obținerea Deciziei etapei de încadrare. Aceste modificări au fost necesare pentru asigurarea unui traseu optim.

Una din problemele care îngreunează lucrările în această perioadă sunt ploile frecvente. De aceea am solicitat constructorului ca în perioadele în care vremea permite, să mențină un ritm accelerat al lucrărilor.

Tronsonul 4 (Colonești-Oarja-Pitești), în lungime de 31,82 km trebuie finalizat și dat în circulație anul viitor. La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 25%.

Pe tronsonul 3 (ValeaMare -Colonești), în lungime de 31,75 km lucrările avansează într-un ritm bun și au depășit deja 70%.  Constructorul face toate demersurile necesare pentru deschiderea circulației până la sfârșitul anul acesta (înainte de termenul contractual). Tronsonul va avea asigurată o descărcare provizorie în DN65 la Colonești, pentru ca majoritatea acestuia să fie folosită.,, anunță Pistol.

Pe Drumul Expres se circulă din luna mai 2022 pe lotul 1 tronsonul 2 cu varianta de ocolire a orașului Balș, iar din iunie 2022 pe lotul 2 cu centura Slatinei.

DEx 12 este împărțit în 4 tronsoane, cu o lungime de peste 121 km, cu 2 benzi pe fiecare sens, 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje. Jumătate dintre tronsoane tranzitează județul Olt. Tronsonul 2 de 39,85 km, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65 a fost deja pus în circulație. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare și cuprinde centura ocolitoare a orașului Balș, centura ocolitoare a municipiului Slatina și noul pod peste râul Olt. Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova- Pitești va  traversa județul nostru prin 6 localități: Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești

Cele trei tronsoane (2, 3 și 4) DEx12 sunt construite de către antreprenorul român Dorinel Umbrărescu.