Ministrul Barbu: Bani pentru fermierii afectați de importurile de cereale din Ucraina

71

România, alături de alte cinci țări est-europene- Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia au au solicitat Comisiei Europene soluții  pentru a compensa fermierii pentru pierderile suferite din cauza importurilor masive de produse agricole ucrainene și a putea astfel demara campania agricolă de primăvară. Astăzi, ministrul Agriculturii, olteanul Florin Barbu, anunșp că fermierii români vor primi circa 30 de milioane de euro.

România, ca principal exportator de cereale din bazinul Mării Negre al UE, a fost afectată puternic de conflictul din Ucraina. Importurile masive de produse agricole ucrainene (porumb, grâu, floarea-soarelui și rapiță  care au totalizat în 2022 circa 3 milioane tone și la prețuri mai mici cu 40-100 euro/tonă) au creat un impact negativ asupra fermierilor români, care s-au confruntat cu prețuri scăzute și o concurență neloială pe piață. Astfel, fermierii români nu au mai putut să-și comercializeze produsele, stocarea generând costuri suplimentare, iar în lipsa vânzării  înregistrează dificultăți mari în finanțarea continuării activității agricole. Astăzi, ministrul Florin Barbu anunță alocarea de fonduri fermierilor pentru a compensa pierderile.

,,România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au primit vot pozitiv, din partea statelor membre ale Uniunii Europene pentru granturi în valoare totală de 100 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina. Plecând de la primul pachet în valoare de 56 milioane euro aprobat în luna aprilie, Comisia Europeană a propus aprobarea celei de-a 2-a tranșe în valoare de 100 milioane euro pentru cele 5 state membre afectate de importurile de cereale. României îi revine suma de 29.730.000 euro, dublu față de cât a primit Ungaria și de trei ori mai mult față de cât au primit Bulgaria și Slovacia. În plus, este în vigoare Regulamentul privind interzicerea importurilor din Ucraina pentru principalele cereale, până la 15 septembrie. Acesta este rezultatul efortului comun al liderilor și europarlamentarilor PSD, care protejează fermierii români și economia României!,, anunță ministrul Agriculturii.