Deși în pădurile din zonă nu au fost văzuți niciodată urși, acesta nefiind habitatul lor natural, sătenii din Tonești, comuna Sâmburești, au ajuns acum să se teamă de un animal probabil relocat și rătăcit care s-a apropiat de case. Primarul i-a identificat urmele și a anunțat autoritățile.
Este alertă în comuna Sâmburești, după ce doi localnici au zărit un urs apropiindu-se de satul Tonești. Urmele lăsate de animal confirmă spusele sătenilor, iar edilul, care s-a deplasat la fața locului și a fotografiat urmele, îi anunță pe oameni să fie cu băgare de seamă.
,,Anunț foarte important: pe teritoriul comunei Sâmburești, satul Tonești, zona drumului dinspre relee spre Brănila, a fost observat astăzi, de către doi cetățeni ai satului, un urs. Mergând la fața locului împreună cu săteni și cu un polițist am identificat aceste urme. Sesizăm Instituția Prefectului județului Olt, Direcția Sanitar Veterinară Olt și ISU Olt despre situația periculoasă creată. Vă rugăm să aveți multă atenție!,, a anunțat ieri primarul Iulian Preda.,,Clar a fost „deportat” acolo…,, este de părere un localnic, supoziția fiind întărită și de faptul că în urmă cu puțin timp a fost zărit un urs și în comuna Nicolae Bălcescu din județul Vâlcea, aflată în apropiere de Sâmburești, de unde există și o filmare cu animalul.
,,Au fost „deportați” și în județul Argeș au apărut în Cotmeana, Mărăcineni, Babana, Ștefănești și deja au început sa creeze probleme,, comentează un internaut la postarea edilului.
În localitatea olteană, ursul a ajuns la 200m de prima locuință.























