România va avea suficient gaz pentru iarna 2022-2023- dă asigurări premierul Ciucă

92

Premierul Nicolae Ciucă anunță azi că România va avea suficient gaz pentru iarna 2022-2023 și că obiectivul european de 80% va fi atins în cursul lunii următoare.

Depozitele naționale sunt deja 70% pline, anunță premierul Ciucă, obiectivul de 57% de la 1 septembrie fiind depășit. Potrivit guvernanților, în acest ritm rapid, România va atinge obiectivul european de 80% în cursul lunii următoare.

,,CET-urile vor avea asigurate cantitățile necesare de gaz pentru a putea produce agent termic pentru locuințele aflate în sistem centralizat de termoficare. Producția internă în creștere și gazul acumulat în depozite sunt în măsură să asigure necesarul energetic al țării din iarna următoare, indiferent de evoluțiile piețelor internaționale.,, anunță Ciucă.