Marcel Boloș devine astăzi noul ministru al Digitalizării. Klaus Iohannis a semnat decretul

39

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de numire a liberalului Marcel Boloș în funcția de ministru al Digitalizării și Cercetării.

Marcel Boloș preia funcția de ministru al Digitalizării și Cercetării, de astăzi. Conform Administrației Prezidențiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc vineri, ora 14.00, la Palatul Cotroceni.

Conducerea PNL a decis joi să îl propună pe Marcel Boloș pentru funcția de ministru al Digitalizării.

Boloș vine la Digitalizare după demisia colegului său de partid, Florin Roman, care a plecat din fruntea ministerului după după doar 20 de zile, după ce presa a scos la iveală minciuni din CV, dar și probleme de plagiat.

Din 15 decembrie, de când Roman a demisionat, interimatul a fost asigurat de Virgil Popescu, ministrul Energiei, ocupat să gestioneze criza facturilor. Interimatul se apropia însă de final, așa că a fost nevoie să fie grăbită decizia unei numiri pline.

Pentru înlocuirea lui Roman au fost vehiculate în tot acest timp mai multe nume, Florin Cîțu spunând că și-ar dori ca portofoliul să fie acordat unei femei.

O zi mai târziu în fața jurnaliștilor venea șeful PNL, Florin Cîțu, care spunea că el nu a făcut nicio propunere și că decizia va fi luată în ședința conducerii partidului. Însă joi, același Cîțu a anunțat, destul de sec, că PNL îl propune oficial pe Boloș, acesta fiind susținut de liberalii din Ardeal.

Până azi, Marcel Boloș ocupa funcția de consilier onorific al prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru gestionarea fondurilor europene. El a fost ministru al Fondurilor Europene, în Guvernul Ludovic Orban, și este și directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.