Toate școlile încep luni semestrul II în format fizic. În ce condiții pot intra în online

166

Toți elevii vor veni luni la școală, în semestrul II, în nicio unitate de învățământ nefiind impus formatul online. Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației și vizează toate județele. Pragul de 60% privind vaccinarea cadrelor didactice a fost eliminat.

Azi, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că semestrul II începe luni în format fizic în toate județele. Decizia s-a bazat pe faptul că în nicio localitate nu s-a depășit noul prag de 75% ocupare a locurilor din spitale, parametru de referință pentru trecerea cursurilor online.

„Schimbări importante: ne-am decuplat atât de rata de incidență a infectărilor cat și de rata de vaccinare a personalului din învățământ. Parametrul rata de vaccinare a personalului din învățământ introdus în data de 5 noiembrie 2021 consider că a fost o motivație puternică pentru ca în prezent personalul din învățământ să fie cea mai numeroasă, în valoare absolută, categorie profesională vaccinată, mult peste 70 la sută. În prezent, dată fiind specificitatea varianta Omicron, s-a propus și s-a analizat în profunzime aplicarea unui prag pentru gradul de încărcare al mediului spitalicesc. Pragul este de 75 la sută, un prag care nu este atins în niciunul dintre școlile județele României în prezent . Deci din perspectiva educației luni toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică”, a declarat Cîmpeanu.

Noul ordin privind funcționarea școlilor prevede că o  clasă de elevi sau grupă de grădiniță trece online atunci când se confirmă TREI cazuri de Covid la copii în interval de șapte zile ori când  cel puțin jumătate dintre clase/grupe au activitatea fizică suspendată.

În spitalele din județul Olt, potrivit ultimei raportări, sunt internați 12 pacienți infectați cu Covid-19, dintre care 3 la Terapie Intensivă. În 57 din cele 112 localități ale județului sunt raportate cazuri, dintre care două comune – Cilieni și Deveselu- sunt în scenariul roșu și 14 în cel galben (în mediul urban: municipiul Caracal și orașele Balș și Drăgănești-Olt).