Şeful DSU, Raed Arafat, a spus că românii nu vor să se testeze, să se vaccineze anti-COVID şi nici să poarte mască, totuşi, după se miră că de ce s-au îmbolnăvit atât de mulţi oameni. Șeful DSU s-a referit în special la părinții care critică fără oprire sistemul de testare din școli și testele folosite.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, medicul Raed Arafat, afirmă că există părinţi care se raportează la testarea copiilor cu testele primite la şcoală aşa cum au procedat şi în ceea ce priveşte vaccinarea. El critică dur atitudinea românilor referitoare la măsurile Covid.
„Aşa cum nu vrem vaccinare, nu vrem măşti, nu vrem teste şi după care stăm şi ne mirăm: dar de ce suntem aici, dar de ce aşa e situaţia, dar de ce se îmbolnăvesc atâţia?
De ce alţii au 70-80-90% vaccinaţi şi noi avem 40-50% vaccinaţi? Din acelaşi motiv: avem teste neaplicate sau cu discuţii asupra lor. Pentru că la fiecare lucru încercăm să găsim o mie de motive ca să spunem: nu e bun, nu-l respectăm, nu-l implementăm.
Asta nu e nici că certăm pe cineva, nici că reclamăm pe cineva, dar e o constatare în final şi vedem pe toată durata pandemiei că asta a fost la noi: dezbateri peste dezbateri peste dezbateri despre vaccinare, despre măsuri, despre tot şi în final România nici nu a fost ţara care a aplicat cele mai dure măsuri.
Până la valul al patrulea România a putut să ţină sub control situaţia şi uite-ne acuma, suntem în faţa valului al cincilea. Reuşim să convingem oamenii că trebuie purtată masca corect, că vaccinul este în favoarea lor şi este bine să se vaccineze, că testele trebuie făcute pentru că cu asta prevenim răspândirea în şcoli? Dacă reuşim să-i convingem în ceasul al doisprezecelea despre aceste lucruri, putem să prevenim răspândirea în următoarea perioadă”, a declarat Raed Arafat, într-o emisiune la un post tv.
El a arătat că una dintre soluţiile „care pot fi luate în considerare” este aceea ca elevii mai mari să facă singuri testele, în şcoli, sub supravegherea cadrelor didactice, o decizie în acest sens urmând a fi luată de către ministerele care au atribuţii în această privinţă, cel al Educaţiei şi cel al Sănătăţii.























