Semafoare cu buton, instalate la șase treceri de pietoni din Slatina

778

Șase puncte aglomerate din municipiul Slatina vor beneficia de sistem inteligent pentru trecerile de pietoni, evitându-se astfel formarea ambuteiajelor. Montarea semafoarelor cu buton a fost demarată azi.

După orașul Balș, în care de un an și jumătate pietonii au ca variantă un buton prin care solicită verde pentru a traversa strada, și municipiul Slatina va implementa un astfel de sistem inteligent, însă doar pentru șase zone. Avantajul acestui sistem este că timpul de așteptare va fi calculat în funcție de intensitatea traficului. Astfel, semafoarele „inteligente” calculează timpii de verde/roșu pentru a asigura un flux de trafic fără ambuteiaje. Investiția din bugetul local se ridică la suma de 162.000 lei.
Instalarea celor șase semafoare cu buton a fost demarată azi de către Direcția Administrarea Străzilor și Iluminat Public Slatina și este estimată a se finaliza până la finele lunii.
Sistemul inteligent va fi instalat în următoarele zone:
– trecerea de pietoni de la BEKAERT;
– strada Ecaterina Teodoroiu, după trecerea sensului giratoriu de la Steaua, spre ieșirea din Slatina spre Brebeni;
– trecerea de pietoni de la LIDL, din cartierul Steaua;
– Strada Ecaterina Teodoriu, la trecerea de pietoni din fața Băncii Transilvania, unde este și stația de autobuz;
– A.I. Cuza, trecerea de pietoni de la Poliția Permise Auto;
– strada Primăverii, intersecție cu strada Lalelelor, în fața magazinului de haine GIMAR.