VIDEO razie/ Șoferi amendați în Slatina cu câte 4000 de lei pentru lipsa cartelei tahograf

290

Doi șoferi de autoutilitare s-au ales ieri cu amenzi mari după ce au fost depistați de către polițiștii rutieri fără cartele tahograf. Oamenii legii au mai dispus și alte măsuri.

22 de polițiști rutieri, sprijiniți de un specialist din cadrul Registrului Auto Român și 12 luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au acționat ieri în intervalul orar 14:00-22:00, în municipiul Slatina și orașul Balș, precum și în zonele rurale arondate, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile privind circulația pe drumurile publice. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale, printre șoferii buni de plată numărându-se și doi ce nu au respectat regulile privind folosirea aparatelor tahograf în vederea înregistrării timpilor de conducere și odihnă.
,,În seara zilei de 11 noiembrie a.c., doi conducători auto au fost depistați în municipiul Slatina, în timp ce conduceau 2 autoutilitare, fără a folosi cartelă tahografică necesară înregistrării perioadelor de conducere și odihnă. Cei doi șoferi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 4000 de lei fiecare, fiind dispusă imobilizarea celor două vehicule până la îndeplinirea condițiilor de legalitate, pentru continuarea transportului.,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.