Lucrări demarate la rețeaua de alimentare cu apă din Giuvărăști

87

Cu ajutorul fondurilor europene, apa va ajunge prin intermediului sistemului public de alimentare pe încă peste 9km de pe raza comunei Giuvărăști. Lucrările sunt realizate de către Compania de Apă Olt.

În cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, implementat de către Compania de Apă Olt, în rândul celor 25 de localități din județ beneficiare se numără și comuna Giuvărăști. Startul lucrărilor a fost dat pentru ca rețeaua de alimentare cu apă să fie extinsă cu 9,128 kilometri.

,,Au început lucrările la rețeaua de alimentare cu apă în comuna Giuvărăști. Cetățenii sunt rugați sa stabilească punctul de racord la gospodărie și să-l comunice echipei de lucru de pe șantier. Pentru orice confort există întotdeauna în prealabil un disconfort. „, a anunțat primarul Daniel Pană.

Localitatea Giuvărăști este inclusă în același contract de lucrări privind extinderea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată cu aglomerările Rusănești, Tia-Mare și Izbiceni, cu o valoare de 33.419.407,00 lei fără TVA și durata de execuție de 39 luni.