Ministerul Apărării Naționale dă în această perioadă o șansă liceenilor care fie au ratat admiterea la un liceu militar, fie și-au dat seama mai târziu că sunt interesați de o carieră militară, să se transfere. Oportunitatea îi vizează doar pe absolvenții claselor a IX-a și a X-a.
Cinci colegii naționale militare oferă câteva zeci de locuri elevilor de la licee civile care doresc să se transfere. Oferta îi vizează pe cei care au absolvit clasele a IX-a şi a X-a în acest an și se pot transfera în colegiile naţionale militare (CNM), în clasele a X-a şi a XI-a, în anul şcolar 2021-2022.
Locuri scoase la concurs:
- CNM “Mihai Viteazul”, Alba Iulia- 4 locuri în clasa a X-a
- CNM “Dimitrie Cantemir”, Breaza- 1 loc în clasa a X-a și 1 loc în clasa a XI-a
- CNM “Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc- 1 loc în clasa a XI-a
- CNM “Alexandru Ioan Cuza”, Constanţa – 7 locuri în clasa a X-a, 14 locuri în clasa a XI-a
- CNM “Tudor Vladimirescu”, Craiova- 1 loc în clasa a X-a, 2 locuri în clasa a XI-a
Dosarele trebuie transmise până la data de 30 iulie, probele de selecție urmând a fi susținute în perioada 23- 31 august. Graficul privind transferul se găseşte aici:
Metodologia de transfer poate fi consultată aici:
Candidaţii trebuie să aibă cel puţin media generală 8,00 şi cel puţin media 7,00 la disciplinele «matematică» şi «limba engleză»; să nu fi avutmedia scăzută la purtare pe timpul frecventării liceului; să nu fi repetat niciunul dintre anii de studii liceale şi nu sunt în situaţie de corigenţă; să promoveze testul de verificare a cunoştinţelor aplicat în cazul în care numărul elevilor înscrişi în procedura de transfer depăşeşte numărul de locuri libere; să susţină şi să promoveze probele de selecţie; să promoveze examenele de diferenţă.
Cei interesați se pot adresa pentru detalii fie colegiilor naţionale militare, fie birourilor informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt.























