Olimpicul la Fizică a obținut și Medalia de Bronz la Olimpiada de Astronomie și Astrofizică

136

Județul Olt se poate mândri cu o nouă performanță a olimpicului național la fizică Claudiu Peia. Acesta a obținut și Medalia de Bronz la Olimpiada de Astronomie și Astrofizică

Elev al Colegiului Național „Radu Greceanu”, după ce a obținut și Medalia de Aur la Olimpiada Națională de Fizică, Peia Claudiu-Ionuț, elev în clasa a X-a E, a obținut și Medalia de Bronz la etapa națională a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică, secțiunea Seniori 1, desfășurată la Timișoara.

Claudiu este coordonat de profesor Nicolae Ioniță.

Etapa Națională a Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică a avut loc în perioada 5-10 mai la Timișoara. La competiție au participat 229 de elevi pasionați de astronomie, însoțiți de 34 de profesori.