Încă o comunitate din Olt va  avea parc solar finanţat de Ministerul Energiei

1844
Imagine cu rol ilustrativ

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat zilele acestea noi contracte de finanțare cu alte 114 entități publice pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțate din Fondul pentru Modernizare. Printre beneficiare se numără și comunitatea Sârbii-Măgura din județul Olt.

Peste 233 de milioane de lei  este valoarea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice. Contractele au fost semnate în zilele de 1 și 2 aprilie și vor fi finanțare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Capacitatea totală instalată este de 32,66 MW.

Aceste investiții oferă localităților și instituțiilor publice oportunitatea de a construi și exploata parcuri fotovoltaice, reducând semnificativ costurile cu energia. În multe cazuri, aceste capacități acoperă până la 70% din necesarul de energie al instituțiilor, de la iluminatul public la funcționarea școlilor, clădirilor culturale, medicale și administrative.

Printre cele 114 contacte semnate se numără și unul pentru județul Olt, comuna Sârbii-Măgura. Acesta prevede înființarea unei centrale electrice fotovoltaice de tip ,,on-grid,, cu racordare la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice. Centrala va avea o capacitatea de 98,4kWp. Se vor instala 240 de panouri fotovoltaice cu puterea de 410w și  cinci invertoare trifazate. Valoarea investiției este de peste 800.000 lei.