Șase persoane au fost reținute, ele fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare. Singurul suspect asupra căruia nu s-au instituit măsuri este generalul Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani. Potrivit anchetatorilor din 2023 au vrut să știrbească suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare, gruparea având legături cu Rusia.
Potrivit procurorilor DIICOT, din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării.
„Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse. Gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere. Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale)”, susține DIICOT.
Au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară miercuri pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Procurorii au mai anunțat că urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.
Dezvăluirile apar după ce doi diplomați de rang înalt de la Ambasada Rusiei în România au fost declarați persona non grata.
Unul dintre cei expulzați este Ignatiev, adjunctul atașatului militar, al Ambasadei Federației Ruse la București. Acest nume apare în dosarul penal în care Călin Georgescu e sub control judiciar pentru mai multe infracțiuni contra ordinii de stat.