Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt organizează în această perioadă înscrieri pentru o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor „Salvator din pasiune”.
Oltenii care vor să se înscrie în programul de voluntariat „Salvator din pasiune” mai pot face acest lucru până la finele săptămânii.
,,A fost prelungit termenul pentru depunerea cererilor de înscriere, până la data de 07.03.2025, ora 14.00. Cererile de înscriere se pot depune la sediul ISU Olt, din municipiul Slatina, sau electronic, la adresa de email: isuolt@isuolt.ro. Dosarul de înscriere se depune până la data de 11.03.2025, ora 16.00. 𝗖𝗼𝗻𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗻𝗲𝗰𝗲𝘀𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲𝗿𝗶𝗶: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă,, anunță ISU Olt.
Cetăţenii dornici de colaborare cu profesioniştii în situaţii de urgenţă vor învăța și vor utiliza noţiunile de bază în acordarea primului ajutor calificat, se vor implica în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv și vor putea participa la misiunile de intervenție.