Campania APIA de informare a fermierilor continuă și în week-end

59

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA desfășoară o amplă campanie de informare în județ cu privire la depunerea cererilor de plată aferente anului 2025 pentru ca toți fermierii să poată depune corect documentația pentru subvențiile din sectoarele vegetal și zootehnic. Deși este week-end, campania se derulează și astăzi, dar și mâine. Începând de luni, 03 martie, demarează primirea cererilor de la fermieri.

Fermierii primesc un mărțișoar informațional. Campania de informare cu privire la depunerea cererilor de plată aferente anului 202, derulată de APIA,  continuă și pe parcursul zilelor de week-end: 1 și 2 martie.

Depunerea cererilor de plată pentru anul 2025 se va desfășura în perioada 3 martie – 30 mai, fermierii participanți la întâlnirile cu reprezentabții APIA aflând informații relevante despre condițiile de acordare a intervențiilor/măsurilor/schemelor de sprijin în sectorul vegetal, zootehnic și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă, noutățile legislative apărute în această campanie, modul de completare corectă a cererii de plată în anul 2025 şi identificarea corectă a terenului agricol în aplicaţia geospațială AGI Online, documentele necesare la depunerea cererii de plată în funcție de intervențiile/măsurile/schemele de sprijin solicitate, normele privind condiţionalitatea și informații referitoare la condiționalitatea socială sau orice alte informații care privesc intervențiile/măsurile de sprijin acordate de instituția noastră din fondurile europene şi de la bugetul de stat.