Oltenii vulnerabili care nu au apucat să depună în termenul stabilit inițial pentru începutul acestei luni dosarele de accesare a fondurilor pentru panouri fotovoltaice gratuite și baterii de stocare au primit o veste bună: MIPE a anunțat prelungirea termenelor.
S-au prelungit termenele de depunere pentru voucherele REPowerEU. Astfel, persoanele vulnerabile eligibile pentru vouchere de până la 20.200€ pentru reabilitarea locuinței și panouri solare sau 10.000€ pentru panouri și baterii au mai mult timp pentru pregătirea documentelor. Ele pot intra în contact cu firmele care depun dosarele la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică.
Noile termene aprobate sunt:
• 3 martie 2025, ora 17:00 – termen limită pentru depunerea dosarelor Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE);
• 31 martie 2025 – finalizarea verificării dosarelor de către GUEE;
• 3 aprilie 2025, ora 17:00 – termen limită pentru depunerea cererilor de finanțare.
Finanțările, asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 16 – REPowerEU, sunt destinate persoanelor vulnerabile care dețin o locuință unifamilială.























