Gazele naturale vor ajunge la toți cetățenii satelor care aparțin de orașul Scornicești. Extinderea distribuției pe o distanță de 27km, aflat în plinp implementare, a adus pe final de an 2024 gazele naturale în Satul Negreni, după racordarea locuitorilor din Chițeasca. Edilul Danil Tudor a anunat care sunt următorii pași ai investiției.
Profitând de faptul că orașul Scornicești este traversat de două magistrale de gaz metan, conducta Transgaz trecând chiar prin localitate și beneficiază de două stații de transfer de capacitate mare deja construite, administrația locală implementează un proiect ce vizează introducerea de gaze naturale la toate gospodăriile de pe raza localității, inclusiv în satele componente. Racordarea cetățenilor, până acum făcută decât în zona urbană și câteva zeci de gospodării din apropiere, s-a extins pe finalalul anului 2024 în satele Chițeasca și Negreni.
,,Sărbătorile de iarnă au venit cu vești bune pentru locuitorii Scorniceștiului. Astfel că, locuințele din satul Negreni au fost racordate la rețeaua de gaze. Următorii beneficiari vor fii locuitorii satului Jitaru, urmând: Mărgineni, Giurgiului, Bălțați, Popești și Tronești. În ceea ce privește proiectul de extindere a gazelor în localitățile unde nu există rețea de gaz: Constantinești, Mogoșești, Rusciori, Teiuș, Șuica, Isăroaia, vă anunț că proiectul se află în procedură de licitație. Privim spre 2025 cu încrederea că va fi un an cel puțin la fel de bun ca 2024!ˮ, a anunțat primarul Daniel Tudor.
Proiectul „Extinderea inteligentă de distribuție gaze naturale în localitățile Bălțați, Mărgineni-Slobozia, Mihăilești-Popești, Jitaru, Mogoșești, Constantinești, Șuica, Rușciori, Teiuș, Chițeasca și Negreni” este finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și are o valoare de 15 milioane de lei.