Oltenii aflați în căutarea unui loc de muncă pot accesa gratuit cursurile de calificare organizate în cadrul AJOFM. Anul 2025 va debuta cu 3 programe de formare profesională, la nivel judeţean
În luna ianuarie 2025, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt îşi propune să organizeze 3 programe de formare profesională pentru 42 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Principalele meserii\ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru şomeri sunt: lucrător comercial – 14 persoane, îngrijitor spații verzi – 14 persoane, competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 14 persoane.
,,Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor. Informatii suplimentare despre aceste programe de formare profesionala se pot obtine la sediul institutiei din Slatina, strada Crisan, nr. 31 bis sau la numarul de telefon 0249/438595 tasta 7,, anunță agenția de șomaj.























