Anunțul președintelui social-democrat Marcel Ciolacu de retragere a PSD de la negocierile pentru formarea unei noi majorități și a viitorului guvern a luat prin surprindere clasa politică. Șeful PSD Olt, Marius Oprescu, a susținut astăzi, printr-o declarație, decizia conducerii centrale a principalului partid de pe scena politică. Potrivit acestuia, PSD nu dorește să facă parte, în orice condiții, dintr-un viitor guvern.
E fierbere mare pe scena politică românească după ce conducerea PSD a decis să se retragă de la negocierile pentru formarea unei majorități și a viitorului guvern. Anunțul a fost făcut de către președintele PSD Marcel Ciolacu. Acesta a precizat că s-a săturat ca el și colegii săi să fie jigniți de cei cu care încearcă să formeze o majoritate guvernamentală ca să păstreze stabilitatea României. Liderul PSD a precizat că atacurile a venit atât din partea USR cât și din partea PNL, partid cu care se află la guvernare. Ciolacu a anunțat că, astfel, lasă posibilitatea partidelor de dreapta să formeze guvern și a promis că va sprijini în Parlament formarea acestuia.
Liderul PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat ulterior anunțului lui Ciolacu că este de acord cu decizia conducerii partidului și că PSD nu vrea la guvernare în orice condiții.
,,În condițiile în care toți cei care au pierdut alegerile vin să pună tot felul de condiții care dintre care mai absurde, ca să nu zic impertinente, cred că e cazul să aplicăm ceea ce am spus de la început. Nu vrem în orice condiții să facem parte dintr-un guvern. În condițiile în care găsim un numitor comun și o cale de a reuși să ducem mai departe împreună cu o majoritate o guvernare, putem participa la acest lucru, dar nu în orice condiții. Iată, s-a ajuns în punctul în care peste anumite lucruri nu se pot trece.” a declarat liderul PSD Olt, Marius Oprescu.























