Slătineanca Toma cucerește o nouă medalie pentru România: bronz la WTT Youth Contender Lignano, Italia

59

Juniorii români participă la WTT Youth Contender Lignano 2024, între 7-13 noiembrie. La competiția din Italia, tricolorii joacă în proba de simplu, la următoarele categorii de vârstă: U19, U17, U15, U13 și U11. Din lotul național face parte și slătineanca Bianca Toma, car a câștigat medalia de bronz la simplu feminin U11.

Slătineanca Toma câștigă argintul pentru România în Ungaria, la WTT Youth Contender Szombathely | Realitatea Oltului

Bianca Toma, legitimată la CSM Slatina, a urcat din nou pe podiumul unei competiții internaționale.
,,La doar câteva zile de la argintul cucerit la WTT Youth Contender Szombathely 2024, sportiva noastră a punctat din nou la U11 și a obținut bronzul în proba de simplu de la WTT Youth Contender Lignano 2024. Alături de antrenoarea Andreea Zanfir (nr.- tot slătineancă) sportiva Bianca Toma s-a calificat a doua din grupă, apoi și-a făcut jocul dorit în primul tur de pe tablou, cu Nour Slamti (Spania) 3-0 (11-9, 11-6, 11-2). Parcursul său s-a încheiat în semifinala cu Zhaniya Bekmukhambetova (Kazahstan), scor 0-3 (4-11, 7-11, 12-14), fază care i-a asigurat locul al treilea,, a anunțat FRTM.
Grupele în proba de simplu încep luni, iar tricolorii țintesc calificarea spre fazele superioare.