FOTO/ 18 persoane din Potcoava, prinse tăind arbori în Pădurea Tătulești și încărcându-le în 5 autoutilitare

210

Mai mulți hoți de lemne au fost prinși ieri de oamenii legii chiar în timp ce tăiau și încărcau arborii din pădure. Polițiștii le-au confiscat uneltele și materialul lemnos.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești au depistat ieri, 15 octombrie, în timp ce desfășurau activități de prevenire și combatere a delictelor silvice, 18 persoane, toate din orașul Potcoava, în timp ce tăiau fără drept arbori din pădurea situată în extravilanul comunei Tătulești.

,,În urma activităților de cercetare la fața locului, polițiștii au constatat faptul că persoanele ar fi tăiat 144 de arbori, de diferite specii, pe care i-au încărcat în cinci autoutilitare. Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, cinci motoferăstraie și o secure, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost predată Ocolului Silvic Slatina. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale,, arată IPJ Olt.