Primăria Corabia a decis să vină în întâmpinarea locuitorilor care nu au reușit să-și plătească dările către bugetul local. Aceștia NU vor mai plăti penalitățile de întârziere, dacă se achită de obligații până spre finele lunii noiembrie.
Odată cu publicare de către Ministerul Finanţelor a ordinului (OUG nr. 107/2024) care stabileşte procedura de anulare a unor obligaţii bugetare reglementate prin amnistia fiscal, potrivit căreia contribuabilii persoane fizice şi juridice, cu restanţe la plata obligaţiilor către stat, pot beneficia de o nouă amnistie fiscală, Primăria Corabia și-a anunțat localnicii că vor beneficia de scutire de plata majorărilor de întârziere.
,,Consiliul Local Corabia întrunit în ședință ordinară a hotărât scutirea de la plata majorărilor de întârziere, înregistrate în evidențele fiscale aferente tuturor creanțelor bugetare, datorate de către contribuabili persoane fizice și juridice. Prin această înlesnire administrația corăbiană vine în sprijinul contribuabililor pentru prevenirea acumulării de noi datorii la bugetul local, stimularea achitării obligaţiilor fiscale principale restante şi creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale. Cetățeanul sau societatea comercială care își achită integral datoriile vechi la bugetul local nu mai plătește penalitățile aferente acestor datorii. Această scutire este valabilă până în data de 25 Noiembrie 2024ˮ, a anunțat administrația orașului-port la Dunăre.
Cetățenii orașului au și posibilitatea de a achita dările către bugetul local online, administrația corăbiană numărându-se printre puținele administrații locale din județul Olt înscrise pe platforma ghiseul.ro. Varianta de plată este accesibilă și de pe mobil, prin intermediul unei aplicații ce poate fi descărcată și folosită în mod gratuit în:
-Google Play (https://play.google.com/store/apps/details…),
-App Store (https://apps.apple.com/us/app/ghiseul-ro/id6444286475).