Un nou premiu pentru echipa de robotică a Colegiului Greceanu: Software & Sensing Award, la Bucharest Twin Cup

325

După succesul înregistrat la Chicago Robotics invitational 2024 USA, echipa de robotică a Colegiului Național ,,Radu Greceanuˮ Slatina câștigă un nou premiu. EngiNeerds aduce în Olt Software & Sensing Award de la cea mai mare competiție internațională invitațională de robotică pentru elevi din Europa – Bucharest Twin Cup (BTC) – ediția II

Echipa de robotică a Colegiului Greceanu Slatina, printre primele din lume la Chicago Robotics Invitational 2024 USA | Realitatea Oltului

Echipa de robotică a colegiului slătinean Greceanu a participat între 16 și 18 august, alături de campionii mondiali din acest an la competiția de robotică First Tech Challenge și de echipe din Galați, Focșani, Pitești, Iași, Ploiești, București, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Craiova, Râmnicu Sărat, Buzău, Vaslui, Vrancea, Suceava, Brăila precum și din Lituania, la competiția Bucharest Twin Cup ediția a-2-a, cu premii totale de 4000 de euro.

Cea mai mare competiție internațională invitațională de robotică pentru elevi din Europa a adunat peste 400 de tineri talentați din România și Lituania. După două zile de concurs, Echipa EngiNeerds a reușit să câștige 6 din cele 7 meciuri de calificare, urcând pe locul 6 în clasamentul întregii competiții și pe locul 2 în grupă, asigurându-și calificarea pentru playoff-uri.  Formând o alianță cu echipa vâlceană RO042 Bionic Royals, oltenii au primit Software & Sensing Award și s-au clasat pe locul 6.