Parc fotovoltaic la Perieți pentru asigurarea energiei publice. Primarul Rada a semnat contractul

129

Printre localitățile oltene care își vor asigura singure mare parte din necesarul de energie pentru iluminat public și clădirile publice se va număra și comuna Perieți. Primarul Răzvan Rada a semnat ieri contractual de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic cu fonduri accesate prin Fondul de modernizare.

Ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, a semnat ieri 24 de contracte de finanțare în cadrul apelului finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice. ,,Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 68.077.227,21 lei (13.682.764,64 euro), valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 62.118.458,89 lei (12.485.118,56 euro), iar capacitatea totală instalată este de 9,54986 MW. Între cei 24 de beneficiari ai finanțării din Fondul pentru modernizare se numără Universitatea Ovidius Constanța, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”, primăria Municipiului Slobozia, primăria Orașului Hațeg și primăriile a 20 de comune din județele Iași, Cluj, Hunedoara, Tulcea, Ilfov, Timiș, Suceava, Olt, Mureș, Constanța, Arad și Neamțˮ, a anunțat ministerul.

Unul dintre parcurile fotovoltaice va fi construit la Perieți și va asigura energie verde pentru iluminatul public și economii la factura de energie care să fie direcționate către alte investiții necesare localității.

,,Am semnat la Ministerul Energiei un proiect cu finanțare europeană pentru construirea unui parc fotovoltaic, care va produce 128,49 MWh/an și va asigura necesarul de electricitate al Primăriei, al unităților de învățământ, al căminului cultural, dar și al iluminatul public. Folosind energia verde, facem economii în bugetul local și vom folosi banii cheltuiți, până acum, pentru plata facturilor la energie electrică pentru alte investiții de care comuna noastră are nevoie. Totodată, reducem emisiile de carbon și devenim o comună verde și din punct de vedere energetic, avem grijă de mediul înconjurător și educăm generațiile viitoareˮ,  a anunțat primarul Răzvan Rada.