Jandarmii, prezenți mâine la izvorul cu apă tămăduitoare din Brâncoveni și la Catedrala Episcopală

151

An de an, Mănăstirea Brâncoveni este asaltată de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii de sute de credincioși. Pentru că mâine sunt așteptați numeroși creștini la izvorul cu apă tămăduitoare pe care îl adăpostește lăcașul de cult, dar și la Catedrala Episcopală Slatina, ordinea publică va fi fost asigurată de jandarmi.

În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși prăznuiesc sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare creştină aduce aminte de una dintre minunile pe care Maica Domnului le-a făcut: aceea a vindecării. Iar unul dintre locurile cunoscute pentru un izvor tămăduitor este Mănăstirea Brâncoveni. Legenda spune că Matei Basarab, care s-a născut în comuna olteană Brâncoveni, a venit într-o dimineață la acest izvor să se spele pe mâini. Apa i-a vindecat boala de piele pentru care cei mai mari doctori din străinătate nu găsiseră leac. De-a lungul timpului, foarte mulţi oameni au spus că s-au vindecat după ce au băut apă de la acest izvor.

Cum sute de credincioși iau an de an cu asalt mănăstirea în care se află acest izvor, efective de jandarmerie vor asigura mâine măsurile de ordine publică  pe timpul manifestărilor religioase. La fel se va întâmpla și la Catedrala Epscopală din Slatina.

,,Cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea ”Izvorul Tămăduirii”, jandarmii olteni vor asigura măsuri de ordine publică la lăcașurile de cult Catedrala Episcopală Slatina și Mânăstirea Brâncoveni, acolo unde, în fiecare an, participă un număr mare de credincioși. În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială apelați numărul unic de urgenţă 112 sau adresați-vă celui mai apropiat echipaj de jandarmerie. Misiunile jandarmilor au în vedere protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşurilor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, precum și prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire.ˮ, transmite IJJ Olt.

Oamnii legii le recomandă credincioșilor olteni:

– să dea dovadă de responsabilitate și spirit civic pe timpul participării la slujbele religioase;

– să manifeste un comportament civilizat;

– să respecte indicaţiile forțelor de ordine;

– să evite orice fel de acte care ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice;

– să manifeste răbdare;

– să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje).