Echipa de handbal CSM Slatina și-a consolidat poziția de lider în clasamentul seriei A, a Ligii a II-a, după o victorie fermă, în deplasare, împotriva formației Pro Activ Ploiești, în ceea ce s-a numit derby-ul grupei. Jucătoarele antrenate de Attila Horvath au dominat jocul de la un capăt la altul, chiar dacă si întâlnit în deplasare ocupanta poziției secunde. La finalul timpului regulamentar, tabela de marcaj a consfințit victoria echipei slătinene cu 35 la 26.
Handbalistele slătinene și-au trecut în cont o nouă victorie în Divizia A la handbal feminin. CSM Slatina a învins, în deplasare, ocupanta poziției secunde în clasamentul grupei A, Activ Prahova Ploiești, consolidându-și poziția de lider, cu zece victorii din tot atâtea meciuri.
Jucătoarele de la CSM Slatina au intrat pe teren hotărâte să-și demonstreze valoarea și să obțină cele trei puncte puse în joc.
Au înscris gol după gol, detașându-se la finalul primei reprize la șase goluri de echipa gazdă, tabela de marcaj indicând 11-17.
Revenite de la vestiare cu un moral bun, handbalistele slătinene au continuat să conducă jocul pe teren și să se impună în ceea ce a fost considerat derby-ul grupei cu scorul de 35 la 26.
Victoria obținută în campionat nu contează doar în lupta pentru promovarea în Liga Florilor, ci și pentru întâlnirea de la începutul săptămânii viitoare din sferturile Cupei României.
Luni, jucătoarele antrenate de Attila Horvath vor întâlni pe teren propriu liderul Ligii Florilor, campioana CSM București.























