Ziua Femeii, serbată la Movileni cu muzică și voie bună

132

Ziua Internațională a Femeii nu va trece neobservată în comuna Movileni, administrația locală dorind să le ofere un dar muzical doamnelor și domnișoarelor din localitate. Pentru a le serba pe reprezentantele sexului frumos, Ansamblul Folcloric ,,Doina Oltului” va susține un spectacol de excepție.

Primarul Ion Sorin Toma le-a pregătit o surpriză muzicală femeilor din localitatea al cărei prim-gospodar este: un spectacol susținut de artiști îndrăgiți de folclor. Doamnele și domnișoarele sunt așteptate pe 8 Martie, de Ziua Internațională a Femeii, începând cu ora 17.00, în fața primăriei.

Ansamblul Profesionist ,,Doina Oltului” și tinerii din localitate vor urca pe scenă acompaniați de Orchestra dirijată de maestrul Cristian Dumitru. Vor oferi un dar muzical femeilor: Maria Ghinea, Neta Soare, Cătălin Bărbulescu, Dorina Mete, Florica Chircă, Sorina Dinu, Constantin Ștefan, Mădălina Drăgan, Marcy Nicorescu.

Momente coregrafice specifice zonei vor fi prezentate și de tinerii din comună ce duc mai departe zestrea populară în cadrul Ansamblului „Dorulețul”.