Peste o sută de sancțiuni aplicate de ITM Olt patronilor controlați luna trecută

124

Prima lună a acestui an a adus pentru angajatorii din județ peste două sute de controale. Jumătate s-au soldat cu sancțiuni, inspectorii de muncă depistând mai multe încălcări ale drepturilor salariaților.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat în luna ianuarie 207 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost verificate activități din domeniile: construcții, comerț cu amănuntul, transport rutier de mărfuri și persoane și agricultură. Nici de data aceasta nu au lipsit neregulile depistate.

,,În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 213 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; neevidenţierea şi necompensarea orelor suplimentare; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 104 sancțiuni, din care 100 avertismente și 4 amenzi în valoare totală de 18.000 lei.,, anunță ITM Olt.