Guvernul a aprobat astăzi: Masă caldă pentru 1.562 de elevi din Olt de la zece școli gimnaziale și un liceu

2620

În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobată Hotărârea de Guvern de instituire a Programului Național „Masă sănătoasă”.  Potrivit acesteia, pe perioada desfășurării cursurilor corespunzătoare anului școlar 2023-2024, preșcolarilor și elevilor din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar. Printre beneficiari, se numără și 1.562 de elevi din Olt de la zece școli gimnaziale și un liceu

Ministerul Educației anunță că pentru cele 450 de unități de învățământ preuniversitar beneficiare ale programului „Masă caldă”  incluse, de drept, în Programul Național „Masă sănătoasă” pentru anul 2024, unitățile administrativ teritoriale pot începe procedurile de implementare. Sumele alocate implementării acestui program sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2024, bugetul fiind de 1.139.400 mii lei. Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 11 ianuarie, hotărârea privind acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.

Județului Olt îi va fi repartizată suma de bani aferentă derulării programului pentru 11 unități de învățământ, respect 1.153.000 lei pentru 1562 de elevi.

Unitățile beneficiare sunt: